Rădoi, avertizat în legătură cu Gigi Becali: „Mi-e frică să nu aibă soarta pe care a avut-o Hagi la Steaua”

Rădoi, avertizat în legătură cu Gigi Becali:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ilie Balaci a vorbit despre instalarea lui Mirel Rădoi pe banca Stelei și se teme de faptul că ar putea avea aceeași soartă cu a lui Gică Hagi din cauza personalității puternice a acestuia. „Minunea blondă” speră ca Rădoi să obțin aceleași rezultate pe care le-a avut Gâlcă în sezonul recent încheiat.

„Știți ce îi doresc lui Rădoi? Să facă aceleași rezultate pe care le-a avut Gâlcă. Din păcate, și mi-ar părea rău să am dreptate, mi-e teamă că ar putea avea același tratament ca Gheorghe Hagi. Mi-e tare frică. Și unul, și altul, au fost fotbaliști cu mare personalitate. Mi-e greu să cred că Rădoi va avea telefonul în buzunarul de la spate, iar dacă se va întâmpla, rușine lui. Nu doar la Steaua se întâmplă asta, din păcate. Rădoi s-ar putea să aibă același tratament de care a avut parte și Trică la CFR. A doua oară când s-a dus, i-am zis: nu te duce, ți se va întâmpla la fel. Din păcate, am avut dreptate”, a spus Balaci la Digi Sport.

Fosta legendă a fotbalului românesc nu înțelege de ce în Liga 1 se schimbă de fiecare aceeași antrenori, aceștia plecând de la o echipă la alta, deși nu au obținut mari performanțe cu cea anterioară.

„Lumea ar putea spune că sunt eu invidios din cauză că nu am loc de muncă, dar te uiți acuma și te minunezi, antrenori care nu au făcut pe nicio parte nimic, își găsesc angajament imediat. Antrenori care au retrogradat, își găsesc angajament imediat… Sunt șapte antrenori în România, care se schimbă dintr-o parte în alta, retrogradează sau nu, dar se găsesc iar echipe care să-i ia. Și mă gândesc de ce? Nu cumva au telefoanele la spate? Nu cumva semnează în alb?”, a mai spus Balaci.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte pe măsură ce trec orele
Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte pe măsură ce trec orele
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Legea se schimbă în toată România. Decizie pentru părinții care au copii
Legea se schimbă în toată România. Decizie pentru părinții care au copii
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele