Rada: „Mă bucur că am bătut Steaua în 2002!”

Pe 1 septembrie 2002, 40.000 de fani olteni au asistat cum echipa lor îngenunchea Steaua pentru ultima dată. De atunci, Universitatea nu a mai câștigat niciun duel împotriva "roș-albaștrilor". Component al lotului Științei de atunci și titular în partida memorabilă de pe "Oblemenco", fundașul Ionuț Rada (actualmente la Steaua) își amintește cu plăcere acele clipe și ar vrea să le retrăiască. Acum 6 ani, Universitatea făcea spectacol în Bănie, învingea Steaua cu 3-1 și trecea pe prima poziție a clasamentului. "A fost unul dintre meciurile la care mă gândesc cu plăcere. Stadionul era plin, chiar și la poartă mai erau oameni. Mă bucur că am putut să evoluez într-o asemenea partidă frumoasă. Îmi doresc să mai existe astfel de meciuri. La aceea partidă sprijinul fanilor a fost decisiv. A fost genul de atmosferă care trebuie să fie pe toate stadioanele din România. Sper ca și azi va fi spectacol și pe teren și în tribune", a mărturisit Rada. Universitatea încearcă în această seară de la 20:45 să învingă după 6 ani pe Steaua. Partida se va disputa pe stadionul "Ion Oblemenco", unde se anunță că arena va fi populată de aproximativ 25.000 de fani ai Științei.
Rada: "Mă bucur că am bătut Steaua în 2002!"

Pe 1 septembrie 2002, 40.000 de fani olteni au asistat cum echipa lor îngenunchea Steaua pentru ultima dată. De atunci, Universitatea nu a mai câștigat niciun duel împotriva "roș-albaștrilor". Component al lotului Științei de atunci și titular în partida memorabilă de pe "Oblemenco", fundașul Ionuț Rada (actualmente la Steaua) își amintește cu plăcere acele clipe și ar vrea să le retrăiască. Acum 6 ani, Universitatea făcea spectacol în Bănie, învingea Steaua cu 3-1 și trecea pe prima poziție a clasamentului.

"A fost unul dintre meciurile la care mă gândesc cu plăcere. Stadionul era plin, chiar și la poartă mai erau oameni. Mă bucur că am putut să evoluez într-o asemenea partidă frumoasă. Îmi doresc să mai existe astfel de meciuri. La aceea partidă sprijinul fanilor a fost decisiv. A fost genul de atmosferă care trebuie să fie pe toate stadioanele din România. Sper ca și azi va fi spectacol și pe teren și în tribune", a mărturisit Rada.

Universitatea încearcă în această seară de la 20:45 să învingă după 6 ani pe Steaua. Partida se va disputa pe stadionul "Ion Oblemenco", unde se anunță că arena va fi populată de aproximativ 25.000 de fani ai Științei.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri