Pustai: „Ținând cont de absența lui Săpunaru și Niculae, mai am nevoie de patru jucători”

Pustai:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul formației Rapid, Cristian Pustai, a declarat, luni, pe Aeroportul Henri Coandă, că mai are nevoie de patru jucători ținând cont de absența jucătorilor Cristian Săpunaru și Daniel Niculae din lotul care a făcut deplasarea în stagiul de pregătire din Turcia.

„Aș vrea să am dureri de cap cum să fac echipa, dar… Mai așteptăm jucători pentru că trebuie să avem 20 de jucători plus trei portari. Deocamdată, prin lipsa lui Săpunaru și Niculae din cantonament, trebuie să mai vină patru jucători”, a spus Pustai înaintea plecării în Turcia.

El nu a dorit să vorbească despre motivele pentru care Săpunaru și Niculae nu au semnat contractele cu Rapid, dar a precizat că „probabil” aceștia vor mai negocia cu acționarul majoritar Valerii Moraru. „E un subiect despre care nu pot vorbi pentru că abia aseară am aflat că nu este așa cum se discutase. Nu știu dacă ei vor veni, probabil că vor mai fi negocieri. Sunt probleme pe care nu vreau să le povestesc. Eu nu le cunosc pentru că încă nu am apucat să vorbesc cu Săpunaru”, a menționat Pustai.

Tehnicianul a menționat că în stagiul de pregătire din Antalya se va concentra asupra meciurilor de verificare. „Am schimbat destinația pentru că în Grecia era greu să găsim adversari. E un stagiu de pregătire final în care primează meciurile. Vom avea patru amicale și sper să nu avem accidentați și că vom asambla o echipă. Aș fi fost mulțumit dacă veneau jucătorii de la început, dar astea sunt condițiile. O să încercăm să formăm o echipă bună pentru că altfel nu avem nicio șansă în retur. Ne vom bate pentru menținerea în Liga I chiar dacă diferența este destul de mare. Trebuie să depășim echipele din fața noastră”, a precizat antrenorul.

Jucătorii Cristian Săpunaru și Daniel Niculae nu au făcut, luni, deplasarea cu lotul echipei Rapid în stagiul de pregătire din Antalya, cei doi neajungând la un acord cu conducerea grupării giuleștene în privința contractelor.

Fotbaliștii anunțaseră că vor semna și vor pleca alături de echipă în cel de-al doilea turneu însă acționarul majoritar Valerii Moraru nu a fost de acord cu pretențiile lor financiare.

În aceste condiții, în turneul din Turcia au plecat 17 jucători: Mircea Bornescu, Virgil Drăghia, Milos Buchta, Pavel Cmovs, Marcel Gecov, Joao Coimbra, Nicolae Vasile, Rui Miguel, Alexandru Dan, Mădălin Martin, Daniel Pancu, Andrei Cerlincă, Luis Filipe Kikas, Tomas Josl, Rihairo Meulens, Eduard Oriol și Joan Oriol.

Alți doi fotbaliști, Fred Benson și Jeremy Sapina, vor face joncțiunea cu lotul condus de Cristian Pustai direct în Antalya. Mijlocașul Alexandru Coman care a participat la jumătate din stagiul din Grecia nu a făcut deplasarea, contracul său fiind reziliat pe cale amiabilă.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Devine ILEGAL în România. Legea e adoptată. Se aplică din 28 aprilie pentru toată lumea
Devine ILEGAL în România. Legea e adoptată. Se aplică din 28 aprilie pentru toată lumea
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele