Pustai: „Suntem la 3 puncte de un loc salvator. Am pornit cu un mare handicap, la începutul pregătirile trebuia să ne dăm de două ori jos din autocar pentru a putea să ne numărați”

Pustai:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul formației Rapid, Cristian Pustai, a declarat, joi, într-o conferință de presă, că jucătorii săi trebuie să rămână la fel de concentrați chiar dacă echipa a ajuns după primele șase etape ale returului la doar trei puncte de locul 12, cel care asigură salvarea de la retrogradare.

„Am plecat cu un handicap destul de mare, pentru că la începutul pregătirilor trebuia să ne dăm de două ori jos din autocar pentru a putea să ne numărați. Iar acum suntem la trei puncte de un loc salvator. Dar trebuie să avem răbdare, nimeni nu cred că își închipuia că vom scăpa de la retrogradare după șase meciuri. Trebuie să păstrăm picioarele pe pământ pentru că poți să pierzi linia de plutire dacă faci două-trei meciuri slabe”, a spus Pustai.

Tehnicianul susține că Universitatea Cluj este o echipă periculoasă în ciuda faptului că nu a marcat de la începutul returului. El este de părere că victoria din meciul cu CFR Cluj, care le-a asigurat calificarea în finala Cupei României, le va da moral jucătorilor echipei Universitatea Cluj pentru partida de sâmbătă. „Adversarii noștri de sâmbătă au reușit o calificare istorică în Cupa României, e un moment frumos pentru ei, dar ne vom întoarce la campionat și vom fi pe teren două echipe care avem nevoie de puncte. Eu nu cred că adversarii au petrecut aseară. Într-adevăr, U Cluj nu a marcat până acum în acest retur, dar această victorie le va da un moral bun pentru meciul cu noi. Însă nici noi nu am primit așa multe goluri în deplasare, așa că sperăm să avem câștig de cauză sâmbătă. Este un joc hotărâtor, așa cum a fost cel cu Oțelul Galați și sperăm că ne vom păstra evoluțiile de până acum”, a precizat antrenorul rapidist.

Pentru meciul cu Universitatea Cluj, Cristian Pustai are mai mulți jucători accidentați. „Avem probleme medicale cu care ne confruntăm. Îi avem în continuare în refacere pe Rui Miguel și Săpunaru. De asemenea, Martin și Nicolae Vasile sunt accidentați, Cerlincă este incert, iar Meulens a ajuns abia azi la București de la lot, după un zbor de 15 ore. Deci sunt probleme, avem însă 15 jucători plus trei portari pentru deplasarea la Cluj”, a explicat Pustai.

Formația Rapid întâlnește, sâmbătă, de la ora 20.30, în deplasare, formația Universitatea Cluj, într-o partidă contând pentru etapa a XXIV-a a Ligii I.

Sursa: MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
Experiment: un tânăr a devenit om al străzii pentru a demonstra că poate ajunge milionar într-un an. Câţi bani a strâns în 10 luni
Experiment: un tânăr a devenit om al străzii pentru a demonstra că poate ajunge milionar într-un an. Câţi bani a…
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Dată dispărută de pe reţelele sociale, fosta iubită a lui Adrian Mititelu Jr a postat acum primul mesaj! Ce a transmis Bunesa
Dată dispărută de pe reţelele sociale, fosta iubită a lui Adrian Mititelu Jr a postat acum primul mesaj! Ce a…
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de la Pro TV
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de…
S-a dat decizia pentru TOATE FEMEILE, inclusiv cele din România. Noile norme vor fi total OBLIGATORII
S-a dat decizia pentru TOATE FEMEILE, inclusiv cele din România. Noile norme vor fi total OBLIGATORII
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen