Pustai:** „Așteptam mai mult de la Bratu”

Redactor:
Alex Boiciuc
  • Publicat:
  • Actualizat:
Pustai:**

Gaz Metan a luat doar un punct în primele două etape din 2011,
iar Cristi Pustai recunoaște că are probleme în atac.

„Este un egal echitabil. Așteptam mai mult de la Bratu, în
special în prima repriză. În repriza a doua a jucat puțin mai bine,
după ce a intrat și Lițu”, a acuzat Pustai, care resimte și lipsa
golgheterului Eric. „Ne lipsesc clarviziunea și execuțiile lui
Eric, dar și viteza lui Muntean. Avem câteva probleme și trebuie să
le rezolvăm. Ne-am propus 20 de puncte în acest miniretur și sper
să le facem”
, a mai spus tehnicianul medieșenilor.

Gaz Metan Mediaș a terminat la egalitate, scor 0-0, partida
disputată duminică, pe teren propriu, cu Astra Ploiești, în etapa a
XX-a a Ligii I.

Știri despre
Pe aceeași temă
Dani Mocanu, prima reacție pe TikTok după ce au apărut imaginile rușinoase din baie: „Iubita mea mi-a propus să…”

Cum au vrut bulgarii să anexeze toată Dobrogea. Jafuri, crime şi bomboane otrăvite în Primul Război Mondial

Moda criptomonedelor se stinge. Proiectului cripto al Facebook va fi definitiv închis la 1 septembrie

Ronaldo și Benzema, surclasați în topul celor mai valoroși fotbaliști de peste 34 de ani. Cine conduce clasamentul în mod detașat
Ronaldo și Benzema, surclasați în topul celor mai valoroși fotbaliști de peste 34 de ani. Cine conduce clasamentul în mod…
Cătălin Botezatu a ajuns de urgență la spital. Diagnosticul crunt pus de medici

Efectele secundare ASCUNSE ale consumului de VIN! E știut de SECOLE de FRANCEZI!

Imagini INCENDIARE! Vedeta este dezbrăcată complet, iar fotografiile au fost publicate pe rețelele de socializare

Bancnota care nu e recunoscută de bancomate! Utilizarea ei va fi imposibilă. Anunț de ultimă oră

Mireasă luată la palme la propria nuntă! Gestul femeii l-a scos din sărite pe ginere

Vedetele autohtone, lipsite de inhibiții pe plajă. Cum arată divele din România în costum de baie

Dacă iubita ta are asta în telefon, sigur te înșală! Poți verifica rapid

JPMorgan avertizează: Preţul petrolului ar putea ajunge la 380 de dolari pe baril. Rezultatele ar fi dezastruoase

BANCUL ZILEI: Un tip căsătorit are o noapte nebună cu sexy-secretara: “Ia uite, dragă, ce mi-a făcut…”

Un YouTuber care a vizitat un McDonald's-ul rebrănduit din Rusia a povestit cât de multe diferenţe sunt faţă de varianta americană
Un YouTuber care a vizitat un McDonald's-ul rebrănduit din Rusia a povestit cât de multe diferenţe sunt faţă de varianta…
Cadoul șocant primit de fetița unei actrițe care a refuzat avansurile sexuale ale unui mare regizor

Avertisment șocant pentru toți românii: ”Închideți gazele și lumina!”. Ce se va întâmpla

Hoții îți fură mașina în doar UN MINUT cu ajutorul acestei tehnici

FOTO. Ana Baniciu, imagini interzise cardiacilor în costum de baie!

FOTO. Vica, în costum de baie animal print! Cum arată la 47 de ani fosta balerină