Pulhac așteaptă primăvara pentru a reveni pe gazon!

Aproape patru luni au trecut de la accidentarea oribilă pe care Cristi Pulhac a suferit-o în meciul cu Farul. De atunci, dinamovistul a tras în fiecare zi la sală. La început în sala de operații a doctorului Mark Martens, apoi la sala de recuperare din Pipera. Între bazin și aparatele de forță, fundașul stânga a numărat zilele. Acum se pare că soarele va răsări din nou pe strada lui. Din primăvară, mai precis din luna martie, jucătorul este așteptat pe teren. De câteva zile a început alergările. Din cauză că terenul este înghețat, fotbalistul fuge pe banda aparatelor de la centrul Atlantis, iar ieri a efectuat un test cu rezonanță magnetică. Este cel de-al doilea de la accidentare, astăzi urmând să primească răspunsul. Doctorii sunt optimiști și spun că Pulhac are șanse mari să reintre într-un meci oficial chiar în prima lună a primăverii. Urmează ca zilele viitoare să plece în Belgia pentru un control la clinica doctorului Martens, iar în februarie așteaptă mingea.
Bogdan SavinCatalin Muresanu
Pulhac așteaptă primăvara pentru a reveni pe gazon!

Aproape patru luni au trecut de la accidentarea oribilă pe care Cristi Pulhac a suferit-o în meciul cu Farul. De atunci, dinamovistul a tras în fiecare zi la sală. La început în sala de operații a doctorului Mark Martens, apoi la sala de recuperare din Pipera.

Între bazin și aparatele de forță, fundașul stânga a numărat zilele. Acum se pare că soarele va răsări din nou pe strada lui. Din primăvară, mai precis din luna martie, jucătorul este așteptat pe teren. De câteva zile a început alergările. Din cauză că terenul este înghețat, fotbalistul fuge pe banda aparatelor de la centrul Atlantis, iar ieri a efectuat un test cu rezonanță magnetică. Este cel de-al doilea de la accidentare, astăzi urmând să primească răspunsul. Doctorii sunt optimiști și spun că Pulhac are șanse mari să reintre într-un meci oficial chiar în prima lună a primăverii. Urmează ca zilele viitoare să plece în Belgia pentru un control la clinica doctorului Martens, iar în februarie așteaptă mingea.

Contra: „Lobonț, în primii 5 din Europa"

„Guriță“ l-a lăudat ieri pe Bogdan Lobonț. „E un portar bun, a fost printre cei mai buni trei de la Euro 2008 și între primii cinci din Europa. Are multă experiență, a jucat la Ajax și la Fiorentina. Să vedem dacă din punct de vedere economic Getafe poate să-l cumpere”, a spus Contra.

"Sunt bucuros! Am început alergările de câteva zile și sper ca în martie să joc"

"Mi-e dor de minge, mi-e dor de colegi. Sunt aproape patru luni de la accidentare "

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Lucruri neștiute despre Bianca Iotu de la Insula Iubirii 2026! Cum a ajuns să participe, de fapt, la show-ul de la Antena 1, alături de iubitul ei Remi
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania