Prunea, ultimul hop

Petrecerea organizată astă-seară de președintele executiv Cristi Borcea de ziua sa de naștere va fi decisivă și pentru soarta lui Florin Prunea la Dinamo. Acesta este locul unde oficialul dinamo­vist va încerca să îi convingă pe frații Becali că angajarea fostului internațional nu va afecta relațiile de colaborare dintre ei și clubul Dinamo. Demersul acționarului vine la numai două zile distanță după ce Mitică Dragomir, un alt adversar redutabil al lui Prunea, a fost convins să accepte pacea cu fostul vicepreședinte AFAN. Concret, împreună cu Petre Buduru, Borcea l-a luat de mână pe fostul portar al echipei naționale și a mers cu el în biroul lui Mitică Dragomir. Armistițiul dintre „Corleone" și adversarul acestuia din procese a fost obținut, așa că fostul patron al „Crimbo gas" vrea să îl convingă și pe Giovani Becali să accepte o împăcare cu Florin Prunea. Astfel, Borcea nu l-a invitat la petrecerea de la hotel Aurelius pe fostul component al „Generației de Aur" și va încerca să îi înduplece pe frați să accepte instalarea lui Prunea la Dinamo. Soarta lui Prunea se va juca astă-seară și va fi anunțată oficial, indiferent de răspuns, luni.
Catalin Muresanu
Prunea, ultimul hop

Petrecerea organizată astă-seară de președintele executiv Cristi
Borcea de ziua sa de naștere va fi decisivă și pentru soarta lui
Florin Prunea la Dinamo.

Acesta este locul unde oficialul dinamo­vist va încerca să îi
convingă pe frații Becali că angajarea fostului internațional nu va
afecta relațiile de colaborare dintre ei și clubul Dinamo. Demersul
acționarului vine la numai două zile distanță după ce Mitică
Dragomir, un alt adversar redutabil al lui Prunea, a fost convins
să accepte pacea cu fostul vicepreședinte AFAN. Concret, împreună
cu Petre Buduru, Borcea l-a luat de mână pe fostul portar al
echipei naționale și a mers cu el în biroul lui Mitică Dragomir.
Armistițiul dintre „Corleone” și adversarul acestuia din procese a
fost obținut, așa că fostul patron al „Crimbo gas” vrea să îl
convingă și pe Giovani Becali să accepte o împăcare cu Florin
Prunea. Astfel, Borcea nu l-a invitat la petrecerea de la hotel
Aurelius pe fostul component al „Generației de Aur” și va încerca
să îi înduplece pe frați să accepte instalarea lui Prunea la
Dinamo. Soarta lui Prunea se va juca astă-seară și va fi anunțată
oficial, indiferent de răspuns, luni.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
10 miliarde de dolari pentru sclavie. Cererea care ajunge pe masa regelui Charles
Mediafax
DOLIU în lumea filmului! Actorul iubit de români, găsit mort în propria locuință 😲
Cancan.ro
Răzbunarea programatorilor concediați după o „transformare AI”: au creat un sistem capabil să înlocuiască CEO-ul
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Lucruri neștiute despre Bianca Iotu de la Insula Iubirii 2026! Cum a ajuns să participe, de fapt, la show-ul de la Antena 1, alături de iubitul ei Remi
Ce se întâmplă, doctore?
Economia României frânează: PIB-ul stagnează în T2, iar industria se contractă puternic. Construcțiile și investițiile compensează scăderile
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Oamenii sunt surprinzător de buni la prezicerea momentului în care vor muri, dar fac și o greșeală importantă
Descopera.ro
Radu Mazăre și Andreea Popescu, weekend împreună la Mamaia. În ce ipostază i-am surprins: 'Mai bine mai târziu decât niciodată'
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
„Mișcarea cangurului”: NOUL TRUC prin care ȘOFERII EVITĂ RADARELE
Mediafax Italia
Locul de muncă pentru care poți primi... 2.500 de euro pe lună!
Mediafax Spania