Prunea neagă că Iașiul ar fi fost în pericol de depunctare

Prunea neagă că Iașiul ar fi fost în pericol de depunctare

Președintele executiv al Iașiului, Florin Prunea, a negat faptul că gruparea din Copou ar fi fost în pericol de depunctare.

„Am citit că am fi fost în pericol de depunctare, că am fi plătit în ultimul moment niște datorii și de aceea am scăpat de depunctare. Sunt numai minciuni. Dorim să aducem la cunostința suporterilor noștri și tuturor celor interesați faptul că echipa fanion a Iașiului a înaintat documentația necesara administrației de monitorizare financiară la data de 15 iulie 2016, ocazie cu care s-a constatat că sunt îndeplinite cerințele minime de monitorizare financiară. Astfel, în luna august 2016, clubul nostru a fost înștiințat de managerul de monitorizare că procedura de monitorizare s-a încheiat pentru sezonul aflat în desfășurare, în acest fel risipindu-se orice risc de depunctare”, a anunțat președintele Iașiului printr-un comunicat.


 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]