Acasa » Fotbal Intern » Liga 1 » Protasov, atacat de fostul patron. Ioan Niculae îi răspunde ucraineanului: „A fost un mare fotbalist, dar ca antrenor e zero. Nici ca om nu valorează prea mult”

Protasov, atacat de fostul patron. Ioan Niculae îi răspunde ucraineanului: „A fost un mare fotbalist, dar ca antrenor e zero. Nici ca om nu valorează prea mult”

Disputa dintre Oleg Protasov și Ioan Niculae continuă chiar dacă antrenorul din Ucraina a fost demis. Protasov a declarat la despărțirea de echipa din Giurgiu că "clubul are mari carențe organizatorice, iar jucătorii sunt dezbinați din cauza problemelor financiare".
Protasov, atacat de fostul patron. Ioan Niculae îi răspunde ucraineanului: "A fost un mare fotbalist, dar ca antrenor e zero. Nici ca om nu valorează prea mult"

Disputa dintre Oleg Protasov și Ioan Niculae continuă chiar dacă antrenorul din Ucraina a fost demis. Protasov a declarat la despărțirea de echipa din Giurgiu că „clubul are mari carențe organizatorice, iar jucătorii sunt dezbinați din cauza problemelor financiare”.

Replica patronului Astrei nu s-a lăsat prea mult așteptată și a fost una extrem de acidă. Ioan Niculae afirmă că Protasov are probleme atât în plan profesional, cât și din punct de vedere al comportamentului.

„Știam că Protasov n-are nicio treabă cu antrenoratul, dar de curând am înțeles că nici ca om nu valorează prea mult. Ca să vă faceți o părere despre tehnicianul Protasov, vă rog să observați că la nicio echipă n-a stat mai mult de șase luni. A fost marea mea greșeală că l-am adus la echipă. Mi l-a propus un impresar din Grecia, la început mi s-a părut o idee bună, dar ulterior am înțeles că m-am păcălit. Acest om nici măcar n-a vrut să ne strângem mâna civilizat. Inițial, trebuia să fie plătit doar pentru lunile în care a antrenat Astra, dar el a vrut banii până la finalul contractului. Pentru ce să-i dau bani, că am pierdut 15 puncte pe mâna lui? A fost un mare fotbalist, dar ca antrenor e zero”, a declarat Ioan Niculae pentru ziarulring.ro.

Niculae se felicită că a ales să-l înlocuiască pe Protasov cu Dorinel Munteanu: „Uitați-vă ce a făcut Dorinel. Cu aceeași echipă a bătut Steaua, în timp ce Protasov nu era în stare să joace bine nici în fața Galațiului”.