Promoția a umplut peluza

Pentru că i-au avut mereu pe fani alături, șefii Universității Cluj au decis să le răsplătească încrederea. Pentru meciul de aseară au decis ca prețul unui bilet la peluză să fie de numai 2 lei, de 10 ori mai ieftin decât la tribune. Ieri, în jurul amiezii, s-au epuizat toate cele 4.000 de tichete scoase la vânzare în peluză. În total, 8.000 de clujeni au asistat la partida de aseară, o asistență bună, așa cum au spus șefii Universității.
Promoția a umplut peluza

8.000 de fani au venit aseară la meciul cu Petrolul, jumătate dintre ei fiind în peluza galeriei

Pentru că i-au avut mereu pe fani alături, șefii Universității Cluj au decis să le răsplătească încrederea. Pentru meciul de aseară au decis ca prețul unui bilet la peluză să fie de numai 2 lei, de 10 ori mai ieftin decât la tribune. Ieri, în jurul amiezii, s-au epuizat toate cele 4.000 de tichete scoase la vânzare în peluză. În total, 8.000 de clujeni au asistat la partida de aseară, o asistență bună, așa cum au spus șefii Universității.

Petrolul- U Cluj fără Romprest

Pentru prima oară în ultimii ani, pe tricourile celor două echipe nu a mai apărut sponsorul Romprest. Brandul firmei de salubritate care-i aparține lui Florian Walter a fost imprimat până în această vară pe echipamentul „găzarilor”. Cum omul de afaceri s-a retras de la Petrolul, „lupii” au rămas cu  „pieptul gol”. Interesant este că, din iunie, Walter a fost nevoit să se întoarcă la „U”, însă doar în acte, conform unei clauze pe care a avut-o în contractul de cedare a acțiunilor către Ioan Mărginean. Ultimul ar fi trebuit ca într-un an să vândă acțiunile, însă nu a reușit, iar Walter a redevenit patronul „șepcilor roșii”. Totuși, sponsorul Romprest nu s-a mai întors la Cluj, semn că fostul acționar al lui Dinamo nu are de gând să mai bage vreun ban la Universitatea.

10 lei a costat în medie un bilet la peluză la celelalte partide din Liga I din prima etapă

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]