Promisiunea „Fiarei”: „Voi reveni la Steaua!** Dacă pot, o ajut și acum să ia titlul”

Promisiunea
  • Publicat:
  • Actualizat:

La două zile de când a semnat cu Târgu Mureș, Marius Lăcătuș a acceptat să vorbească pentru cititorii ProSport despre revenirea în Liga I.

Reveniți în Liga I după nouă luni. Cum ați regăsit fotbalul românesc?
Am doar două zile de când lucrez la Târgu Mureș și abia am apucat să îi cunosc pe jucători. Din păcate, trec prin momente grele în urma decesului mamei mele și de aceea m-am limitat zilele acestea să nu vorbesc nici cu presa.

La Târgu Mureș, pe termen lung, se dorește calificarea în cupele europene …
Obiectivul meu e acum legat de aceste patru luni, în care nici nu concep să retrogradăm. Vom discuta la vară despre un nou obiectiv. Nu am revenit pentru numai patru luni în fotbalul românesc.

„Dacă pot, ajut Steaua să ia titlul”
Cum ați văzut din Spania lupta la titlu, dar și cea pentru evitarea retrogradării?
Bătălia e încinsă la ambii poli. Totul e ca rezultatele să se decidă exclusiv pe teren.

Presupun că sunteți în continuare fanul Stelei …
Atât timp cât nu mă lupt la titlu cu Târgu Mureș e normal să țin cu ei. Sunt legat sentimental de această echipă, care mi-a oferit foarte multe în fotbal. Cred că e momentul să mai câștige un titlu.

Apropo, în prima etapă puteți ajuta indirect Steaua, jucați în deplasare la CFR …
Dacă aș putea, mi-aș dori foarte mult să îi ajut. Bine, în primul rând mă ajut pe mine dacă scot un rezultat pozitiv la Cluj.

Ați avut trei mandate la Steaua, vă gândiți să vă întoarceți acolo?
Sincer, pe termen scurt și mediu nu îmi trece prin cap să revin acolo. Dar, pe viitor, e normal că mă gândesc să revin la Steaua.

CIFRELE LUI LĂ‚CĂ‚TUȘ LA STEAUA
Ca jucător:
357 meciuri și 98 de goluri în Liga I

72 meciuri și 17 goluri în cupele europene

Ca antrenor:
59 de meciuri, 34 victorii, 13 egaluri și 12
înfrângeri în Liga I

13 meciuri, 2 victorii, 6 egaluri și 5 înfrângeri
în Europa

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Interdicție pentru cei care stau la BLOC. Legea care i-a revoltat pe proprietari și chiriași: E anormal
Interdicție pentru cei care stau la BLOC. Legea care i-a revoltat pe proprietari și chiriași: E anormal
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele