Problemele continuă pentru Durimel. Jucătorul a fost consultat în Turcia și ratează prima etapă din Liga 1

Problemele continuă pentru Durimel. Jucătorul a fost consultat în Turcia și ratează prima etapă din Liga 1
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Alexandre Durimel nu a jucat vreun minut în amicalele „câinilor” din această iarnă


Dinamoviștii au revenit din stagiul de pregătire din Spania și așteaptă startul Ligii 1, „câinii” urmând să evolueze în primul meci oficial din acest an împotriva celor de la Viitorul Constanța, pe 23 februarie de la ora 14:00.

Singura problemă medicală din lotul „câinilor” este cea a lui Alexandre Durimel, care a fost consultat la Centrul de Medicină Sportivă din cadrul Spitalului ACIBADEM Fulya din Istanbul. Fundașului central al „câinilor” i s-a recomandat un tratament de șapte zile, după care în funcție de starea acestuia urmează să se alăture lotului.

„În urma consultației, Profesorul Dr. Ömer Faruk Tașer, specialist în ortopedie și traumatologie, a diagnosticat că jucătorul are probleme musculare, drept pentru care va urma un tratament de 7 zile la clinica din Istanbul, urmând ca după această perioadă să se alăture lotului”, se arată într-un comunicat postat de site-ul oficial al clubului din „Ștefan cel Mare”.

În acest caz, cel mai probabil cuplul de fundași centrali pe care Stoican îl va utiliza în partida cu Viitorul va fi format de Thicot și Dragoș Grigore.

CITEȘTE AICI cum ar putea arăta primul 11 al „câinilor”

Sursa Foto: fcdinamo.ro

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
INTERDICŢIE pe întreg teritoriul României. E deja în vigoare. Gestul banal de Paște
INTERDICŢIE pe întreg teritoriul României. E deja în vigoare. Gestul banal de Paște
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele