Primul șef al arbitrilor anchetat de DNA: „Am o opinie despre ce se întâmplă, dar…”** Constantin, despre reținerea lui Avram

Redactor:
Robert Zamfir
Primul șef al arbitrilor anchetat de DNA:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fostul președinte al CCA Gheorghe Constantin (Vâlcea), judecat în stare de libertate, a declarat azi că deși inițial s-a arătat interesat de cazul lui Vasile Avram, acum nu-l mai interesează ce se întâmplă cu el.

„Am urmărit în prima fază, când am văzut și eu la televizor, dar acum chiar nu mă mai interesează. Nu-mi face plăcere să urmăresc acest caz. Am o opinie despre ceea ce se întâmplă, dar prefer să o țin pentru mine, sunt alții care își dau cu părerea, care de-abia așteaptă să ajungă la televizor. Să vorbească ei. Nu sunt eu cel mai în măsură să vorbesc mai ales după cele întâmplate în trecut”, a spus Gheorghe Constantin pentru Mediafax

Fostul șef al Comisiei Centrale a Arbitrilor Gheorghe Constantin este judecat în primul dosar de corupție din arbitraj. La 13 aprilie 2009, izbucnea scandalul Penescu, în care au fost implicați, pe lângă finanțatorul FC Argeș, arbitri, observatori de arbitraje, angajați FRF, precum și președintele CCA de atunci, Gheorghe Constantin. Conform anchetatorilor, la data de 3 septembrie 2007, Penescu a remis suma de 20.000 lei lui Gheorghe Constantin, pentru ca, în calitate de președinte al CCA, acesta din urmă să delege la meciurile disputate de FC Argeș Pitești, în sezonul competițional 2007/2008, anumiți arbitri solicitați de finanțatorul acestei echipe. De asemenea, în perioada 14 decembrie 2008 – 12 martie 2009, Penescu și Pieca au remis în două tranșe suma de 290.000 lei lui Constantin pentru ca acesta să delege anumiți arbitri agreați de Penescu Gheorghe Cornel la meciurile disputate de FC Argeș Pitești SA în sezonul competițional 2008-2009 și pentru ca să promoveze în lotul de arbitri divizionar A un arbitru protejat de Penescu. În iunie 2009, dosarul a fost înaintat spre judecare la Tribunalul Argeș, dar în august 2009 a fost strămutat la Tribunalul Prahova, la cererea lui Penescu, fiind și acum pe rol. Toți cei implicați în acest caz sunt în stare de libertate. Gheorghe Constantin a fost arestat în 23 aprilie 2009 și eliberat în 29 ianuarie 2010.

Tribunalul București judecă, duminică, propunerea procurorilor anticorupție de arestare preventivă a șefului Comisiei Centrale a Arbitrilor (CCA), Vasile Avram, și a omului de afaceri Sorin Țerbea, pentru o mită de 19.000 de euro în scopul desemnării la un meci a unor arbitri agreați. În același caz sunt cercetați, în stare de libertate, Nicolae Iacobescu și Vasile Constantin Chiorean, persoane din anturajul omului de afaceri Sorin Ioan Țerbea, de către procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA), pentru complicitate la luare și la dare de mită.

Sâmbătă, în urma unei percheziții și a unor audieri, președintele CCA, Vasile Avram, și Sorin Țerbea, apropiat al clubului FCM Târgu Mureș, au fost reținuți, pentru 24 de ore, pentru luare de mită și, respectiv, dare de mită.

Duminică, cei doi au fost transportați la Tribunalul București, unde un judecător îi va audia, iar acuzarea și apărarea își vor prezenta argumentele privind măsurile preventive.

Potrivit DNA, în 21 mai 2011, Vasile Avram, supervizor la meciul FCM Târgu Mureș – Universitatea Cluj, din ultima etapă a campionatului trecut, ar fi primit de la Țerbea, prin intermediari, suma de 19.000 de euro, în scopul delegării unor arbitri agreați de formația mureșană în sezonul 2011/2012.

„În aceeași împrejurare și în același scop, inculpatul Avram Vasile a beneficiat de transport gratuit cu elicopterul pe ruta București-Tîrgu-Mureș și retur, folos oferit de Țerbea Sorin Ioan”, se arată într-un comunicat al DNA.

Sâmbătă, Avram și Țerbea au fost reținuți pentru 24 de ore. „Inculpaților Avram Vasile și Țerbea Sorin Ioan li s-au adus la cunoștință acuzațiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală, iar la data de 24 septembrie 2011, procurorii anticorupție au dispus reținerea acestora pentru 24 de ore. La data de 25 septembrie 2011, cei doi inculpați urmează a fi prezentați Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.”

Tot la sediul DNA au ajuns, sâmbătă după-amiază, arbitrul Andrei Chivulete și președintele clubului de fotbal în sală City’us Târgu Mureș, omul de afaceri Sorin Țerbea, apropiat al echipei de Liga I FCM Târgu Mureș și membru în Comitetul Executiv al FRF. Andrei Chivulete, fiul fostului arbitru Florin Chivulete, a plecat de la DNA după aproape două ore.

Meciul FCM Targu Mureș – Universitatea Cluj, scor 0-2, în etapa a XXXIV-a a Ligii I, a fost arbitrat de Andrei Chivulete, care a fost prezent, sâmbătă, ca martor, la sediul DNA.

Federația Română de Fotbal a anunțat, duminică, într-un comunicat semnat de președintele Mircea Sandu, suspendarea din funcția de președinte al CCA și din calitatea de membru al Comitetului Executiv al FRF a lui Vasile Avram.
Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Obligație FĂRĂ EXCEPȚII pentru proprietarii de locuințe din ROMÂNIA. Toată lumea trebuie să plătească
Obligație FĂRĂ EXCEPȚII pentru proprietarii de locuințe din ROMÂNIA. Toată lumea trebuie să plătească
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…