Prime grase pentru dinamoviști!

Prime grase pentru dinamoviști!
  • Publicat:
  • Actualizat:

În „Ștefan cel Mare” se respectă refrenul „După muncă, și răsplată”.

Dinamo a început returul cu o victorie clară contra Pandurilor (3-0), cu o prestație convingătoare și cu mai multe confirmări (forma bună a lui Mitea, clasa lui Niculae, revenirea lui Zicu). Acum, este rândul acționarilor să iasă „la joc”. Cum? Cu recompense pe măsură. Șefii au decis să se întoarcă la strategia din sezonul 2006-2007, la finalul căruia roș-albii au ieșit campioni, și să ofere din nou bonusuri la pachet.

Profitând de faptul că în primele patru partide al returului calendarul competițional este mai lejer, jucătorii lui Rednic au promiși câte 10.000 de euro dacă strâng maximum de puncte până la derby-ul cu Rapid, din etapa a 22-a. Un meci a fost „rezolvat” deja, cel cu Pandurii de duminică, astfel că mai rămân trei partide în care „câinii” trebuie să adune nouă puncte pentru a pune mâna pe banii acționarilor.

Interesant este că, dacă își vor atinge obiectivul, dinamoviștii vor strânge din prime aproximativ suma încasată, tot din bonusuri, în turul campionatului. Atunci, din cauza eliminării din Cupa UEFA, Lobonț și compania s-au mulțumit „numai” cu 12.000 de euro.

Banii  depind de titlu

Borcea nu se grăbește să alimenteze conturile fotbaliștilor. Dacă Dinamo bate tot până la meciul cu Rapid, președintele executiv al „câinilor” le va vira jucătorilor doar jumătate din suma promisă, adică 5.000 de euro. Restul de 5.000 va fi plătit la finalul sezonului, doar în cazul în care roș-albii câștigă titlul.

„M-au descoperit târziu”

După ce a încercat toată iarna aducerea lui Contra, Dinamo și-a găsit fundașul dreapta la CS Otopeni. Este vorba de Adrian Scarlatache, jucătorul crescut în „Ștefan cel Mare”. El a glumit pe seama prestației sale din meciul cu Pandurii: „Dinamo m-a descoperit târziu, dar e mai bine decât niciodată”.

Zicu explică de ce s-a grăbit

Jucătorul în care Borcea își pune toate speranțele pentru acest retur a dezvăluit motivul pentru care, în primăvara lui 2008, și-a grăbit revenirea pe teren. „Am făcut operația repede ca să ajung la Campionatul European. Acea accidentare mi-a marcat viața. Vreau să uit tot”, a spus Zicu la GSP TV.

Mitea nu joacă la Mediaș

Dupa ce s-a accidentat etapa trecută la meciul cu Pandurii (3-0) la glezna stângă, dinamovistul Nicolae Mitea va absenta la partida de sâmbătă cu Gaz Metan. „Din păcate, vom avea mulți accidentați și nu cred că va fi recuperat nici Mitea” , a declarat acționarul lui Dinamo, Cristi Borcea, la sport.ro.

Jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent reporter special și realizatorul emisiunii EXCLUSIV DINAMO de la ProSport. Ziarist acreditat la clubul Dinamo București încă din anul 2004, Cătălin Mureşanu este autorul a mii de articole, interviuri, reportaje, cronici pe care le-a scris pentru ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Starea de sănătate a Prințesei Kate Middleton s-a înrăutățit?! Gestul disperat al Prințului William
Starea de sănătate a Prințesei Kate Middleton s-a înrăutățit?! Gestul disperat al Prințului William
Surprinzător! A văzut cine s-a calificat în semifinalele UCL și a spus clar ce echipă va câștiga trofeul
Surprinzător! A văzut cine s-a calificat în semifinalele UCL și a spus clar ce echipă va câștiga trofeul
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Pacienții care suferă de cancer colorectal se pot vindeca! Tratamentul revoluționar descoperit de medici
Pacienții care suferă de cancer colorectal se pot vindeca! Tratamentul revoluționar descoperit de medici
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Bulă îşi cumpără un taur viguros. Vine primarul:- Bulă, cât vrei pe el?
BANCUL ZILEI. Bulă îşi cumpără un taur viguros. Vine primarul:- Bulă, cât vrei pe el?
Filmul exploziei care a devastat, azi noapte, un bloc din Craiova: Țipete de groază și oameni sub dărâmături care imploră să fie salvați
Filmul exploziei care a devastat, azi noapte, un bloc din Craiova: Țipete de groază și oameni sub dărâmături care imploră…
A fost SPART codul celui mai TEMUT criminal în serie din istoria Americii
A fost SPART codul celui mai TEMUT criminal în serie din istoria Americii
Ronald Gavril a apărut dezbrăcat în pat, alături de iubita lui, Anamaria Prodan: Viaţa nu se aşteaptă, se trăieşte!
Ronald Gavril a apărut dezbrăcat în pat, alături de iubita lui, Anamaria Prodan: Viaţa nu se aşteaptă, se trăieşte!
Cât costă sicriul în care a fost depus trupul neînsuflețit al lui Costel Corduneanu. 'Stăpânul Moldovei', înmormântat regește!
Cât costă sicriul în care a fost depus trupul neînsuflețit al lui Costel Corduneanu. 'Stăpânul Moldovei', înmormântat regește!
Ungaria, SFIDARE TOTALĂ în România. S-a întâmplat chiar acum în TRANSILVANIA
Ungaria, SFIDARE TOTALĂ în România. S-a întâmplat chiar acum în TRANSILVANIA
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO de la priveghi
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO de la priveghi
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Istvan Kovacs, răplata unei prestații stelare: poate bifa o premieră fabuloasă pentru România
Istvan Kovacs, răplata unei prestații stelare: poate bifa o premieră fabuloasă pentru România
De Rossi va continua ca antrenor al Romei
De Rossi va continua ca antrenor al Romei
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Ce se întâmplă în aceste momente cu Naomy, personajul controversat și viral de la tv din trecut. „Se luptă între viață și moarte”
Ce se întâmplă în aceste momente cu Naomy, personajul controversat și viral de la tv din trecut. „Se luptă între…