Prima etapă, prima surpriză! Complexul Mediaș. Episodul 6:** CFR Cluj – Gaz Metan 1-1!

Dacă CFR are un complex, acela e Gaz Metan Mediaș. Cu siguranță clujenii n-au dormit bine, știind că debutează tocmai cu echipa pe care n-au învins-o de 5 meciuri. Campioana a început la fel de neconvingător sezonul cum l-a terminat pe cel precedent. Cu Ivo Pinto, Rada și Deac, dintre noii veniți, în primul "11", echipa lui Andone n-a arătat mai nimic în pr
Vlad Măcicășan
Prima etapă, prima surpriză! Complexul Mediaș. Episodul 6:** CFR Cluj - Gaz Metan 1-1!

Dacă CFR are un complex, acela e Gaz Metan Mediaș. Cu siguranță clujenii n-au dormit bine, știind că debutează tocmai cu echipa pe care n-au învins-o de 5 meciuri. Campioana a început la fel de neconvingător sezonul cum l-a terminat pe cel precedent. Cu Ivo Pinto, Rada și Deac, dintre noii veniți, în primul „11”, echipa lui Andone n-a arătat mai nimic în prima parte, iar singurul șut pe poartă, din partea campionilor a venit abia în minutul 42.

Gazul lui Pustai a jucat iar cu tupeul și lipsa de presiune a personajului episodic, care umbrește din când în când personajul principal. Eric își făcea încă poze cu fanii în tribune, când Florin Dan, mijlocașul adus în această vară l-a avertizat pe Stăncioiu că va avea un meci greu, dar lovitura sa de cap a fost scoasă de sub transversală de portar (17). Un alt nou venit, Vasilache avea să-l „paralizeze” pe linia porții pe Stăncioiu, cu o lovitură liberă executată perfect, aproape de vinclu (28). Puținii spectatori clujeni, pe care meciul nu i-a prins în concedii vedeau parcă scenariul din debutul campionatului trecut, când Gazul se impunea cu 2-0, în Gruia. CFR-iștii au dat semne timide de echipă campioană abia pe final, dar Mureșan și Kapetanos au ratat ținta.

Gazul n-a contat în atac, după pauză

Orgoliul rănit de campioni al clujenilor s-a văzut după pauză, când echipa lui Andone a avut mai multă viteză și mai multe idei în atac. CFR-ul a început să înghesuie Gazul înspre poarta lui Buchta, care a greșit la șutul lui Bastos, dar reluarea lui Sougou a fost blocată (53). Același portar avea să respingă spectaculos lovitura de cap a lui Sougou (55), iar Todea s-a aruncat la sacrificiu la picioarele lui Bastos, pentru a-l bloca în careu (59).

Kapetanos a fost din nou salvarea CFR-ului, grecul egalând printr-o deviere, cu capul, pe spate (60), dar apoi și-a refuzat titlul de „om al meciului”, cu ratările din minutele 60 și 61.

În zadar a mai încercat Andone să dinamiveze atacul cu Valente, Vass și Ronny. Scorul a rămas egal, iar CFR-ul începe cu stângul noul sezon și nu scapă de complexul Gaz Metan. Singura consolare pentru clujeni e că și în sezonul trecut Gazul i-a încurcat la primul meci în Gruia, dar au luat campionatul.


CFR CLUJ: Stăncioiu – Ivo Pinto, Maftei, Rada, Camora – Deac, Sare, Mureșan, Bastos – Sougou, Kapetanos

Rezerve: Mincă, Piccolo, Sepsi, Edimar, Valente, Ronny, Vass

GAZ METAN: Buchta – Zaharia, Frăsinescu, Markovic, Vukadinovic – Todea, Fl. Dan – Avram, Vasilache, C. Petre – Vitinho

Rezerve: Pleșca, Ciucă, Fl. Lazăr, C. Gheorghe, Negru, Tahar, Dan Roman

Arbitri: S. Colțescu, M. Artene, D. Hulubei

VEZI AICI COMENTARIUL PARTIDEI ÎN FORMAT LIVE TEXT!


 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]