Previziuni sumbre pentru Liga 1. Negoiţă: "Vor mai fi şi alte echipe în situaţia Vasluiului". Dinamo face tot posibilul ca Rotariu să fie 100% al "câinilor"

24 apr 2014 4045 afişări Liga 1
Previziuni sumbre pentru Liga 1. Negoiţă: "Vor mai fi şi alte echipe în situaţia Vasluiului". Dinamo face tot posibilul ca Rotariu să fie 100% al "câinilor"

Perioada următoare va fi una extrem de importantă pentru Dinamo nu doar din punct de vedere sportiv, ci mai ales din punct de vedere administrativ. "Câinii" se află în acest moment pe locul patru în clasament, poziţie pe care speră să se afle şi la finalul sezonului pentru că asta înseamnă o participare în cupele europene sezonul următor.

Ionuţ Negoiţă s-a declarat mulţumit de parcursul de până acum al echipei şi speră ca să rămână pe locul patru şi la finalul sezonului. Acţionarul majoritar al "câinilor" e îngrijorat de situaţia de la Vaslui, club care se confruntă cu mari probleme financiare şi atrage atenţia că astfel de situaţii vor mai urma în fotbalul românesc.

"Sunt mulţumit de ceea ce se întâmplă. După atâţia ani în care am terminat pe locul şase, locul patru este unul foarte bun, sper să terminăm la final pe acest loc. Îmi pare rău că cei de la Vaslui au probleme. Din păcate nu e singurul club în această situaţie, vor mai urma şi altele. Poate că se va găsi în cele din urmă o soluţie la Vaslui, au echipă bună. Nu am avut emoţii că vom lua licenţa. Am făcut un efort financiar important pentru obţinerea acesteia", a declarat Ionuţ Negoiţă la Sport.ro.

Negoiţă a vorbit şi despre situaţia lui Dorin Rotariu, jucător care este deţinut în coproprietate de Dinamo şi fostul club condus de Marian Iancu. Patronul "câinilor" speră să poată cumpăra şi restul de 50 de procente din drepturile federative ale jucătorului, însă a precizat că Rotariu are contract pe cinci ani cu Dinamo şi nu se pune problema să plece în altă parte fără acordul clubului din Ştefan cel Mare.

"E dreptul celor de la Timişoara să decidă ce vor face cu 50% din drepturile acestuia. Rotariu este la Dinamo şi are contract pe cinci ani. Nimeni nu poate să facă nimic fără acordul nostru. Vom face ce vom putea pentru ca jucătorul să fie 100% al lui Dinamo", a mai spus acţionarul "câinilor".

După aflarea informaţiei că Valentin Lazăr a fost suspendat pentru două etape, după incidentul avut cu Dani Coman la finalul partidei Dinamo - Astra (2-0), conducerea din Ştefan cel Mare a reacţionat.

"Am făcut recurs la decizia asupra lui Lazăr. Jucătorul nostru a fost agresat şi nu mi se pare normal să fie suspendat", a mai spus Negoiţă.
 

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.