Presiune pe „domnul Presiune”!** Jucătorii s-au săturat să joace pe felicitări și l-au băgat pe Copos în ședință

Presiune pe
  • Publicat:
  • Actualizat:

Rapidiștii nu au uitat că, la finalul meciul cu Ceahlăul (1-2), boss-ul de la Ana a intrat în vestiar și le-a bătut obrazul.

George Copos a fost băgat ieri în ședință de fotbaliști. Elevii lui Lucescu  au ținut să discute cu principalul finanțator pentru a afla când își vor primi restanțele financiare. Ultimele plăți pe care Copos le-a făcut către jucători sunt pe luna ianuarie, iar în două săptămâni,  dacă situația se va menține, mulți pot să-și depună memorii și să devină liberi de contract. O altă problemă pe care jucătorii o au cu șeful clubului este legată de faptul că la echipă se plătesc salariile prefențial. Contactat telefonic, George Copos a ținut să precizeze că le-a achitat restanțele jucătorilor. „În acest moment, Rapidul nu are niciun leu, subliniez, nici un leu, datorie către vreun jucător. Băieții sunt la zi cu salariile, și-au primit toate primele, aici mă refer la banii pentru Europa League și toate celelalte meciuri”, a declarat George Copos cu trei ore înainte să fie băgat în ședință de rapidiști.  

„Îl așteptăm lângă noi”

Și atitudinea din ultimul timp a boss-ului de la Ana i-a deranjat pe fotbaliști. După înfrângerea cu Ceahlăul Piatra Neamț, Copos a mers la vestiare și le-a bătut obrazul jucătorilor: „Să vă fie rușine!”. „Dânsul vine doar să certe, după victoria cu CFR Cluj a uitat să treacă pe la noi. A fost un minut la returul cu Vaslui și a fugit după ce a aruncat câteva felicitări. Felicitările nu țin de foame. Îl așteptăm să ne spună când ne vom încasa restanțele financiare”, a declarat un fotbalist rapidist.

„Sincer vă spun că și eu mi-aș dori să mi se mărească salariul de mâine, dar nu se poate”, George Copos, patron Rapid

PROMISIUNE / „Nu plec de la Rapid”
Marcos Antonio infirmă zvonurile care spuneau că ar fi purtat discuții cu președintele Astrei, Dinu Gheorghe, pentru un transfer din vară la Ploiești. Brazilianul a declarat că nu ia în calcul o eventuală despărțire de Rapid. „Eu nu vreau să plec. S-au scris multe lucruri în ultima vreme care mă obosesc. Răspund acum, oficial, tuturor speculațiilor din presă: Îmi place aici și exclud categoric un transfer la altă echipă. Punct!”, a declarat Marcos Antonio, fundașul căruia în vară îi va expira contractul cu giuleștenii.

Articol scris de Marius Asavei

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Copiii lui Kate Middleton, pregătiți pentru moartea mamei lor 😢 George, Charlotte și Louis au fost duși la psiholog
Copiii lui Kate Middleton, pregătiți pentru moartea mamei lor 😢 George, Charlotte și Louis au fost duși la psiholog
Acuzații foarte grave la adresa lui Ovidiu Hațegan, a doua zi după Dinamo – Poli Iași
Acuzații foarte grave la adresa lui Ovidiu Hațegan, a doua zi după Dinamo – Poli Iași
Tatăl lui Sebi, unul dintre tinerii uciși de Vlad Pascu, a ajuns la spital în timpul protestului din Piața Victoriei
Tatăl lui Sebi, unul dintre tinerii uciși de Vlad Pascu, a ajuns la spital în timpul protestului din Piața Victoriei
Xabi Alonso le-a refuzat pe Liverpool și Bayern pentru că așteaptă să semneze cu altă echipă
Xabi Alonso le-a refuzat pe Liverpool și Bayern pentru că așteaptă să semneze cu altă echipă
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
Livia, fosta soţie a lui Cătălin Bordea, rupe tăcerea după divorţ. A recunoscut tot: „Plătim pentru orice”
Livia, fosta soţie a lui Cătălin Bordea, rupe tăcerea după divorţ. A recunoscut tot: „Plătim pentru orice”
BANCUL ZILEI. După o petrecere, directorul își cheamă secretara: - Maricico ai vreun leac?
BANCUL ZILEI. După o petrecere, directorul își cheamă secretara: - Maricico ai vreun leac?
Cea mai profitabilă investiţie: cine cumpără acţiuni de 5.000 de lei câştigă cel puţin 500 de lei pe an
Cea mai profitabilă investiţie: cine cumpără acţiuni de 5.000 de lei câştigă cel puţin 500 de lei pe an
Omul care a descoperit ADEVĂRUL despre evoluție, cu 100 de ani înaintea lui Darwin
Omul care a descoperit ADEVĂRUL despre evoluție, cu 100 de ani înaintea lui Darwin
Ea este văduva lui Costel Corduneanu! Cu 20 de ani mai tânără, Graţiela Corduneanu are trei copii cu fostul luptător
Ea este văduva lui Costel Corduneanu! Cu 20 de ani mai tânără, Graţiela Corduneanu are trei copii cu fostul luptător
S-a aflat! Care e cauza morții lui Costel Corduneanu, unul dintre cei mai periculoși interlopi din România
S-a aflat! Care e cauza morții lui Costel Corduneanu, unul dintre cei mai periculoși interlopi din România
Cutremur pentru Cioacă! Mama ELODIEI a recunoscut: A procedat bine
Cutremur pentru Cioacă! Mama ELODIEI a recunoscut: A procedat bine
Doliu în România! Vestea a picat ca un trăsnet! Adio, Adriana
Doliu în România! Vestea a picat ca un trăsnet! Adio, Adriana
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Hațegan, gafă șocantă pentru Federația Română de Fotbal: reacție promptă după o decizie aberantă
Hațegan, gafă șocantă pentru Federația Română de Fotbal: reacție promptă după o decizie aberantă
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
În ce situații e legal să încalci linia continuă pentru a efectua o depășire. Regula de care mulți nu țin cont
În ce situații e legal să încalci linia continuă pentru a efectua o depășire. Regula de care mulți nu țin…
Cine e și cum arată soția lui Costel Corduneanu. Grațiela a rămas văduvă la câteva luni de la cununia civilă
Cine e și cum arată soția lui Costel Corduneanu. Grațiela a rămas văduvă la câteva luni de la cununia civilă