Presiune imensă pentru Keșeru: „A venit ca titular, dar nu s-a impus. Sper să nu aibă soarta altor vedete”

Presiune imensă pentru Keșeru:
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Steaua dispută în această seară, de la ora 19:00, ultimul amical din stagiul de pregătire din Spania, împotriva suedezilor de la IF Elfsborg.

În cele nouă amicale disputate în această iarnă, Claudiu Keșeru nu a marcat vreun gol pentru echipa campioană, iar acest lucru s-ar putea să-l coste locul de titular în echipa lui Reghe.

Acest fapt a fost remarcat și de Helmuth Duckadam, care speră ca atacantul venit în această iarnă de la Bastia să nu aibă soarta altor jucători, care au venit ca vedete și nu au reușit să se impună în echipa Stelei.

„Keșeru a fost adus ca titular, dar îi va fi foarte greu să își facă loc în primul „11”. Mulți jucători au venit la Steaua vedete, dar nu s-au impus. Sper să nu fie și cazul lui”, a spus Helmuth Duckadam la Sport.ro.

Steaua se află în acest moment pe locul trei în Liga 1, la trei puncte în spatele liderului, Astra, însă are două restanțe de jucat, împotriva celor de la Concordia Chiajna și „U” Cluj.

1 gol în 16 meciuri a marcat Claudiu Keșeru în perioada petrecută la Bastia, înainte de venirea la Steaua. Cel mai bun randament a dat la Angers, unde a înscris 37 de goluri în 114 meciuri

AMICALELE STELEI DIN IARNA LUI 2014

Steaua – Nurnberg 1-5
Steaua – Werder 0-0
Steaua – Union Berlin 1-1
Steaua – Lucerna 0-1
Steaua – FC Baku 0-2
Steaua –Dinamo Kiev 0-0
Steaua – IFK Goteborg 0-0

Steaua – Lokomotiv Plovdiv 1-2
Steaua – Korona Kielce 3-1
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate, fără păcănele
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
Vor dispărea BANCNOTELE definitiv?! Moment de cotitură în lumea banilor
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură zi
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură…