Președintele Iașiului compară Poli cu „Corabia lui Vișniec” și critică atitudinea unui coleg din conducere: „S-a disociat de echipă. Eu știu cine fuge primul atunci când corabia ia apă”

Președintele Iașiului compară Poli cu „Corabia lui Vișniec” și critică atitudinea unui coleg din conducere: „S-a disociat de echipă. Eu știu cine fuge primul atunci când corabia ia apă”
  • Publicat:

Poli Iași a obținut în fața lui Sepsi trei puncte vitale în economia luptei pentru evitarea retrogradării, scor 3-1, iar elevii lui Mircea Rednic pot pregăti în tihnă meciul din Ștefan cel Mare, cu Dinamo.

Dacă în vestiar lucrurile sunt pe făgașul normal, nu aceeași senzație de liniște vine și dinspre birouri. Fără a da nume, Ciprian Paraschiv a criticat atitudinea unui coleg din conducerea clubului care, spune el, s-a disociat de echipă înaintea partidei cu Sepsi.

„A fost o săptămână grea după meciul cu Sibiul, în care am suferit cu toții. Mai mult, chiar un coleg din club în care am crezut s-a disociat de echipă, spunând că «nu suntem pe un drum bun și că nu se mai regăsește în acest nou management».

Eu știu cine fuge primul atunci când corabia ia apă, dar îi anunț răspicat pe toți cei care nu înțeleg că trebuie să formăm o echipă competitivă la nivelul Ligii I, că Poli Iași se identifică cu Corabia lui Matei Vișiniec”, a declarat Ciprian Paraschiv, acesta făcând referire, foarte probabil, la managerul executiv Adrian Ambrosie, fost șef al executivului.

Paraschiv i-a lăudat pe elevii lui Mircea Rednic și a subliniat faptul că tehnicianul lui Poli a folosit în meciul cu Sepsi 5 jucători Under 21 pe parcursul celor 90 de minute. ”A fost o victorie muncită, obținută la o temperatură de peste 30 de grade, împotriva unui adversar redutabil. La fel de îmbucurător ca rezultatul a fost faptul că pe foaia de joc am avut 9 jucători Under 21, la începutul meciului 3 jucători sub 21 de ani în teren, iar pe parcursul meciului au jucat 5 jucători Under 21”, a mai spus președintele Ciprian Paraschiv.

 

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Se cutremură România. Ion ILIESCU nu mai scapă
Se cutremură România. Ion ILIESCU nu mai scapă
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…