Președintele CS Rapid lansează bomba chiar în ziua inaugurării noului stadion din Giulești! „Nu s-a semnat niciun contract! Deocamdată nu am ajuns la niciun acord cu ei”

Președintele CS Rapid lansează bomba chiar în ziua inaugurării noului stadion din Giulești! „Nu s-a semnat niciun contract! Deocamdată nu am ajuns la niciun acord cu ei”

Vali Caciureac, președintele CS Rapid, spune că echipa de fotbal nu a semnat, încă, niciun contract de închiriere a noii arene din Giulești.

FC Rapid inaugurează, sâmbătă, noul stadion din Giulești, unde vrea să își dispute meciurile de pe teren propriu de acum înainte. Cu toate acestea, clubul condus de Victor Angelescu nu a bătut palma cu reprezentanții CS Rapid deoarece nu s-a ajuns la o înțelegere.

Anunțul a fost făcut de președintele clubului sportiv, Valentina Caciureac.

Rapid nu a semnat contractul de închiriere a stadionului din Giulești

Rapid vrea să joace în Giulești de acum înainte, însă alb-vișiniii nu au semnat contractul cu reprezentanții clubului sportiv, în a căror administrare se află arena de lângă Podul Grant.

Președintele CS Rapid Valentina Caciureac a anunțat că încă nu s-a ajuns la nicio înțelegere cu oficialii echipei de fotbal din Liga 1.

„Stadionul este proprietate statutului și în administrarea CS Rapid. Încă nu s-a semnat niciun contract cu FC Rapid, am avut discuții, dar nu e finalizat nimic. Momentan nu știu cum sau când se va semna contractul (n.r. de închiriere a stadionului). Deocamdată nu am ajuns la niciun acord cu ei.

Există deschidere din partea CS Rapid, deoarece noi ne dorim ca echipa din Liga 1 să joace fiecare meci de acasă aici.

Cu siguranță că vor semna un contract înainte de disputarea meciului. Ei așa au declarat și eu știu că vor juca aici. Totul se închiriază: de la vestiare și parcări, la toate facilitățile pe care le are stadionul. Totodată, așa cum îl iau, trebuie să-l predea înapoi.

Evenimentul (n.r. de inaugurare a stadionului) este organizat de FC Rapid, echipa de fotbal. Noi doar ne prezentăm cu sportivii noștri. Vom sta cu toții la tribună și ne vom bucura de inaugurarea stadionului”, a declarat președintele Clubului Sportiv Rapid, Valentina Caciureac, potrivit Playsport.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Efectul Alex Eala! O tară întreagă s-au îndrăgostit de tenis după victoria de la Washington
Mediafax
'Din păcate, s-a gravat'. Dan Alexa, dezvăluiri triste despre starea de sănătate a Alinei Pușcău. Ce discuție au avut cu două zile în urmă
Cancan.ro
„Dimineață mi-am pus plapuma”. Disperat de caniculă, un fost sportiv și-a amenajat subsolul blocului și doarme acolo în fiecare noapte
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cum arată astăzi Dana Nicolaescu, la 13 ani de la moartea lui Sergiu Nicolaescu. Transformarea care i-a surprins pe toți
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. El către ea: – Ce îți place să ți se facă?
Râzi cu lacrimi
Studenta care a sfidat regimul lui Hitler și a plătit cu viața
Descopera.ro
Vincenzo Castellano a cerut-o în căsătorie pe Elena Economu! După doi ani de iubire, fostul soț al Antoniei se pregătește de nuntă
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
World of Warships Legends sărbătorește 7 ani de existență cu activități festive și recompense
Go4Games
Prima Tesla Model S Signature din România a fost livrată! Cine este proprietarul?
Promotor.ro