Porumboiu: „Titlul? La anul!”

Porumboiu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Adrian Porumboiu spune că principalele obiective pentru echipa vasluiană în acest sezon sunt câștigarea Cupei României și clasarea pe locul cinci în Liga I.

„Noi jucăm, într-adevăr, bine, de fapt nici nu am început încă să arătăm ce putem, dar este aglomerație mare de tot în față, toată lumea vrea să ia campionatul. Poate la anul o să vorbim și noi despre titlu. Obiectivul principal al nostru rămâne câștigarea Cupei României. Ar fi foarte bine pentru noi, pentru că am juca doar un tur preliminar în noul format al Cupei UEFA. Locul patru joacă două tururi preliminare, iar echipa de pe locul cinci va trebui să joace trei tururi preliminare pentru a intra în competiția propriu-zisă”, a spus patronul Vasluiului. Porumboiu speră ca echipa vasluiană să obțină cel puțin două victorii și un egal în următoarele trei partide pentru a urca în clasament pe un loc de cupă europeană.

Primul joc este la Bistrița, urmează apoi partida de acasă cu Farul, și în cel de-al treilea joc, Vasluiul va evolua într-un adevărat derby la Cluj, cu CFR. „După trei meciuri am putea fi pe locul patru. Asta dacă vom lua cel puțin șapte puncte din aceste partide. Nu suntem departe de primele locuri! Campionatul se joacă, mai sunt atâtea meciuri de disputat”, a mai precizat Porumboiu. Finanțatorul vasluienilor are mare încredere în Viorel Moldovan, fiind convins că acesta va ajunge un mare antrenor: „Viorel Moldovan abia acum deschide paginile în antrenorat și este foarte ambițios. Echipa este gândită împreună cu el, este după chipul și asemănarea lui. Moldovan este foarte serios și foarte valoros. Va face carieră în acest domeniu, pentru că în România este o criză acută de antrenori valoroși”.

Adrian Porumboiu este mulțumit și de achizițiile pe care le-a făcut în această iarnă. „Am avut probleme cu postul de fundaș central până la venirea lui Pavol Farkaș. L-am descoperit la Artmedia Bratislava și cred că am făcut o achiziție bună. Pe Wesley îl țineam sub observație de șase luni și cu greu am obținut semnătura lui“, a spus patronul moldovenilor.

Șase puncte cu Bistrița și Farul

Viorel Moldovan speră să câștige partidele cu Bistrița și Farul pentru a se apropia de locurile europene: „Sper ca Bistrița să nu retrogradeze, dar vreau ca sâmbătă să câștig cu Vaslui acolo. Fiecare meci are importanța lui. Sper ca din următoarele două meciuri să scoatem șase puncte pentru a ajunge în Cupa UEFA”.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone din țară, în următoarele ore
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone din țară, în următoarele ore
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
S-A DECIS PLATA a 3.000 de lei de persoană. Banii intră direct PE CARD înainte de Paște
S-A DECIS PLATA a 3.000 de lei de persoană. Banii intră direct PE CARD înainte de Paște
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Serena Williams, întrebare de baraj despre bustul său, după ce nu mai alăptează. Cum arată acum GALERIE FOTO
Serena Williams, întrebare de baraj despre bustul său, după ce nu mai alăptează. Cum arată acum GALERIE FOTO
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen