Porumboiu: „Sunt mulți papițoi la Comisii”

Porumboiu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Finanțatorul vasluienilor,Adrian Porumboiu, sare în apărarea lui Mircea Sandu fiind convins că șeful FRF nu influențează în niciun mod Comisiile, despre care spune că nu au voie să judece cum vor ele.

"Nu este normal ca patronii de club să fie judecați la fel ca președinții executivi. Nu este posibil așa ceva. Eu sunt ultimul care o să le iau apărarea unui Becali, Iancu sau Mititelu, dar nici nu pot fi de acord ca ei, patroni de fotbal, să fie interziși la echipă pe o perioadă mai mare sau mai mică de timp. Nici eu nu mai am voie să merg la vestiare la echipa mea timp de patru luni, pentru că am spus câteva cuvinte adevărate despre un impresar. Sunt de acord să ne amendeze, dar nu ne pot interzice să mai merge pe stadioane. Nici noi, patronii nu avem voie să spunem orice, dar nici ei, cei de la Comisii, să înțeleagă clar că nu a voie să ne judece cum vor ei. Milan, Juventus, au fost depunctate sau retrogrdate, dar nu am auzit ca Berlusconi sau Agnelli să primit vreo suspendare. Ar fi fost penibil. Sunt mulți papițoi la acele Comisii, dar în același timp sunt convins că Mircea Sandu nu are nicio implicație. Problema este să nu ne mai confunde. Noi băgăm bani în fotbal. Ținem echipa și mai dăm bani grei și la statul român. Trebuie ca fotbalul românesc să trăiască într-un climat reciproc sănătos", a spus Porumboiu.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Experimentata Raicu l-a 'prins' pe şefuleţ! Ce a făcut micuţul pervers înainte de întâlnire
Experimentata Raicu l-a 'prins' pe şefuleţ! Ce a făcut micuţul pervers înainte de întâlnire
Pleacă de la CFR Cluj după 6 ani și jumătate și are șanse mici să ajungă la EURO
Pleacă de la CFR Cluj după 6 ani și jumătate și are șanse mici să ajungă la EURO
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Anunţul surpriză al lui Reghecampf după show-ul făcut de Prodanca la gala lui Gavril
Anunţul surpriză al lui Reghecampf după show-ul făcut de Prodanca la gala lui Gavril
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
BANCUL ZILEI: - Bulă, cocoșul tău de ce nu cântă dimineața? - Pentru că este cocoș modern, Ștrulă!
Un sat montan din Europa introduce taxă de intrare pentru turişti, din cauza celor care îşi fac selfie-uri
Un sat montan din Europa introduce taxă de intrare pentru turişti, din cauza celor care îşi fac selfie-uri
Marea IUBIRE a lui Nikola Tesla! „Dintre toate, cel mai mult mi-a plăcut...
Marea IUBIRE a lui Nikola Tesla! „Dintre toate, cel mai mult mi-a plăcut...
Cât de frumoasă şi ce studii are unica fiică a lui Sabin Ilie. Melissa întoarce toate privirile
Cât de frumoasă şi ce studii are unica fiică a lui Sabin Ilie. Melissa întoarce toate privirile
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Celebrul cântăreț a aruncat bomba: ”Vreau un copil-clonă!”+ ”Am patru fete, culese de pe stradă!”
Vor fi luați obligatoriu în armată în caz de război. S-a dat lege de apărare
Vor fi luați obligatoriu în armată în caz de război. S-a dat lege de apărare
Bunicul Florentine, feta ucisă la Sibiu, detalii șocante!
Bunicul Florentine, feta ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a mers la..."
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Ebrahim Raisi, ce nu ni s-a spus: cum era poreclit în Iran și de ce regimul a ascuns, inițial, moartea sa
Ebrahim Raisi, ce nu ni s-a spus: cum era poreclit în Iran și de ce regimul a ascuns, inițial, moartea…
Zverev cucereşte al şaselea Masters 1000 la Roma
Zverev cucereşte al şaselea Masters 1000 la Roma
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Cele mai comune probleme la o cutie de viteze automată
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să pot să cânt”
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să…
×