Porumboiu s-a decis:** „Categoric renunț la echipă! Am pregătit și documentele!”

Porumboiu s-a decis:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE:
Adrian Porumboiu a declarat că va renunța la echipă, el
având deja pregătite documentele în acest sens.

„Îmi pare rău că sunt târât într-o asemenea mizerie. Văd
că acum mă înjură și suporterii în urma acestei situații tensionate
de la club. Tot acest scandal mă face să mă apropii de o decizie pe
care o voi lua în câteva săptămâni, indiferent ce se întâmplă. Sunt
hotărât să-mi văd de treaba mea. Nu merită atâta stres degeaba.
Categoric renunț la echipă. Am pregătit și documentele. Asta nu
înseamnă că echipa se va desființa. Sper să scap de această
încărcătură. Echipa va funcționa și fără mine”,
a spus
Porumboiu.

Decizia lui Porumboiu de a renunța la a mai fi principalul
finanțator al Vasluiului vine după ce echipa moldavă se află, după
șase etape din acest campionat, pe locul 14, în condițiile în care
obiectivul stabilit la startul sezonului era câștigarea
titlului.


Finanțatorul grupării FC Vaslui, Adrian Porumboiu, a declarat,
vineri, că regretă faptul că a intrat în scandalul cu tehnicianul
spaniol Lopez Caro și că se roagă la Dumnezeu să iasă odată din
această situație.

„Lucrurile sunt tensionate și vom vedea, la final, care
este și prețul. Atâta ordinărie n-am mai văzut. Caro și oamenii lui
tot caută nod în papură. Să vedem până unde pot să meargă. Eu sunt
răbdător. Însă regret enorm că am intrat în mizeria asta. Mă rog la
Dumnezeu să ies odată”
, a spus finanțatorul.

Porumboiu a afirmat că antrenorul spaniol Lopez Caro profită de
niște „lucruri mizerabile” și este convins că scandalul e legat de
suma de reziliere a contractului. „Situația la FC Vaslui
este departe de a fi rezolvată. În momentul de față, pot să spun că
a depășit orice limită. Lopez Caro profită de niște lucruri
mizerabile. Sunt dezamăgit și am partea mea de vină, dar nu la
proporțiile la care s-a ajuns. Totul este nesigur la echipă.
Credeți că Lopez Caro nu mai poate de dorul lui FC Vaslui? Totul
este clar legat de bani. El este plătit să facă performanță, iar
echipa joacă prost, sub orice critică. Fizic, jucătorii sunt la
pământ. Nu vedeți, când e vorba de Caro, sare toată lumea în
ajutorul lui, ambasada și Comisia Europeană, că dacă e din Spania
trebuie să-și bată joc de toată lumea. Noi parcă am fi din lumea a
doua. Nici dacă-și băgau coada 1.000 de draci nu se ajungea
aici
„, a spus finanțatorul.

FC Vaslui a obținut doar cinci puncte în primele șase etape ale
Ligii I, ocupând locul 14 în clasament, iar oficialii clubului
încearcă să-l facă pe antrenorul spaniol să-și dea demisia pentru a
nu-i plăti clauza de reziliere a contractului, în valoare de un
milion de euro.

Conducerea clubului și tehnicianul iberic sunt în conflict
deschis din această săptămână, în care jucătorii au refuzat să se
antreneze, potrivit lui Caro, sau au avut liber, potrivit lui
Adrian Porumboiu.

Jucătorii echipei nu s-au prezentat la antrenamente miercuri și
joi, tehnicianul spaniol considerând că este împiedicat să-și
desfășoare activitatea deoarece fotbaliștii i-au boicotat ședințele
de pregătire. Însă conducerea clubului a precizat că era normal ca
jucătorii să nu se prezinte la pregătire doarece au primit liber
chiar de la tehnician, care s-a răzgândit ulterior și a programat
antrenamente în cele două zile

La antrenamentul de vineri dimineață, Caro i-a informat pe
jucători că vor avea liber sâmbătă și duminică, ceea ce l-a
determinat pe finanțatorul Adrian Porumboiu să afirme că decizia
tehnicianului „este o provocare ordinară” și o „bătaie de joc”.

MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul cu trupul neînsuflețit al fiului său
IMAGINILE DURERII 😢 Mama lui Costel Corduneanu s-a prăbușit de durere când a văzut sicriul cu trupul neînsuflețit al fiului…
Și-au bătut joc de Dembele. Cum a fost ironizat și Araujo, după ce a fost eliminat de Kovacs. Cele mai tari memeuri
Și-au bătut joc de Dembele. Cum a fost ironizat și Araujo, după ce a fost eliminat de Kovacs. Cele mai…
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
Pacienții care suferă de cancer colorectal se pot vindeca! Tratamentul revoluționar descoperit de medici
Pacienții care suferă de cancer colorectal se pot vindeca! Tratamentul revoluționar descoperit de medici
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă sună un neamț.- Nu vă supărați, mă puteți găzdui și pe mine la noapte? Plătesc bine
BANCUL ZILEI. La ușa lui Bulă sună un neamț.- Nu vă supărați, mă puteți găzdui și pe mine la noapte?…
Cum s-a schimbat viața
Cum s-a schimbat viața "europenilor" din Siliștea Gumești, după aderarea la UE: "Noi avem nici 100 de euro pensie. Ăia…
S-a aflat ADEVĂRUL: de ce NU se vrea UN LEAC pentru cancer?
S-a aflat ADEVĂRUL: de ce NU se vrea UN LEAC pentru cancer?
Dezvăluiri rare despre fiica lui Costel Corduneanu. Ce a moştenit de la tatăl său
Dezvăluiri rare despre fiica lui Costel Corduneanu. Ce a moştenit de la tatăl său
Locul de poveste unde se va muta Kate Middleton, după diagnosticul de cancer. Prințesa de Wales va fi mai aproape de copiii săi
Locul de poveste unde se va muta Kate Middleton, după diagnosticul de cancer. Prințesa de Wales va fi mai aproape…
S-a dat interdicție totală în România din data de 3 Mai. Decizia este finală şi definitivă
S-a dat interdicție totală în România din data de 3 Mai. Decizia este finală şi definitivă
Ultimul mesaj al Anei, gravida dispărută în drum spre casă: Eu...
Ultimul mesaj al Anei, gravida dispărută în drum spre casă: Eu...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Noi parteneriate cu țările din Orientul Mijlociu: România caută investitori pentru Tarom
Noi parteneriate cu țările din Orientul Mijlociu: România caută investitori pentru Tarom
Cum puteţi să luaţi 40.000 de euro direct pe Revolut să vă plătiţi instant creditele de la alte bănci. Cât veţi da înapoi pe lună
Cum puteţi să luaţi 40.000 de euro direct pe Revolut să vă plătiţi instant creditele de la alte bănci. Cât…
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
A nins în România! Imagini cu florile de aprilie acoperite de stratul de omăt: „Iarna nu se lasă dusă din peisaj”
A nins în România! Imagini cu florile de aprilie acoperite de stratul de omăt: „Iarna nu se lasă dusă din…