Porumboiu: „Noul antrenor e un nume mare! Vine cu 4 jucători mult peste ce avem!”

Patronul Vasluiului, Adrian Porumboiu, a declarat că s-a înțeles cu noul antrenor al echipei, urmând a fi prezentat luni într-o conferință de presă. Oficialul vasluian a precizat că alături de antrenor vor veni patru jucători de mare valoare, peste cei care sunt actualmente la echipă. Omul de afaceri a precizat că obiectivul echipei sale este titlul de campioană, precum și o participare cât mai lungă în Europa League. "Avem antrenor, luni îl vom prezenta oficial. Este un nume mare.Mai sunt mici detalii de pus la punct, dar le vom rezolva. Antrenorul vine cu patru jucători, mult peste cei mai valoroși jucători ai noștri. Doi sunt dintr-un campionat foarte puternic al Europei, unde joacă în prima ligă. Avem obiectiv titlul de campioană. Batem și la porțile Europei, este un obiectiv pentru noi", a spus Porumboiu la Sport.ro
Porumboiu: "Noul antrenor e un nume mare! Vine cu 4 jucători mult peste ce avem!"

Patronul Vasluiului, Adrian Porumboiu, a declarat că s-a înțeles
cu noul antrenor al echipei, urmând a fi prezentat luni într-o
conferință de presă. Oficialul vasluian a precizat că alături de
antrenor vor veni patru jucători de mare valoare, peste cei care
sunt actualmente la echipă. Omul de afaceri a precizat că
obiectivul echipei sale este titlul de campioană, precum și o
participare cât mai lungă în Europa League.

Avem antrenor, luni îl vom prezenta oficial. Este un
nume mare.Mai sunt mici detalii de pus la punct, dar le vom
rezolva. Antrenorul vine cu patru jucători, mult peste cei mai
valoroși jucători ai noștri. Doi sunt dintr-un campionat foarte
puternic al Europei, unde joacă în prima ligă. Avem obiectiv titlul
de campioană. Batem și la porțile Europei, este un obiectiv pentru
noi
„, a spus Porumboiu la Sport.ro

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]