Porumboiu: „Mihai Stoica are o foame continuă de rezultate și sunt ferm convins că va reuși lucruri serioase”

Redactor:
Bitescu Wili
Porumboiu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Finanțatorul clubului FC Vaslui, Adrian Porumboiu, a declarat,
vineri, că îl va lăsa pe noul președinte executiv Mihai Stoica și
pe președintele Consiliului de Administrație, Ciprian Damian, să
„se exprime și să conducă” formația vasluiană.

„Eu vă rog public ca pe mine să mă ocoliți, nu că aș fi
periculos. Toate problemele legate de echipă le veți discuta cu
domnul Stoica și cu domnul președinte Damian. O să fac un pas
elegant către zona asta în care să-i las pe dumnealor să se exprime
și să conducă clubul cu priceperea pe care o au”
, a spus
Porumboiu.

Oficialul vasluian a precizat că are încredere că Mihai Stoica va
reuși să facă performanță și la FC Vaslui: „După atâta
învolburare care s-a abătut asupra noastră, cu problemele tehnice
ale clubului, vine și un moment care să ne descrețească frunțile și
să ne facă să fim încrezători în ceea ce urmează. De astăzi
(n.r.-vineri), domnul Mihai Stoica este președintele executiv al
formației FC Vaslui, o funcție nouă în organigrama clubului. El se
va ocupa strict de problemele sportive și tehnice. Îi dorim o
ședere cât mai lungă și nu contează cât de lungă sau de scurtă este
șederea, ci contează performanța. Domnul Stoica are o foame
continuă de rezultate frumoase și sunt ferm convins că va reuși
lucruri serioase. Cred că vom avea o colaborare fără cusur. Însă,
vreau să subliniez un lucru foarte important: în momentul în care
vom vedea deraieri ca cele care încearcă să se petreacă la club în
ceea ce privește staful tehnic, nu vom putea fi nepăsători și vom
interveni”.

FC Vaslui a ajuns, săptămâna trecută, la o înțelegere cu fostul
manager al Unirii Urziceni, Mihai Stoica, pentru preluarea funcției
de președinte executiv al grupării moldave.

Sursa: Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut mașina”
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut…
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros 1 aprilie din ultimii ani
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Aroganţa fiului românului care e coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai. Apariţie de sute de mii de euro în Bucureşti
Aroganţa fiului românului care e coproprietar la cel mai tare restaurant din Dubai. Apariţie de sute de mii de euro…
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Halep a fost BLOCATĂ. Decizia finală în circuitul WTA
Halep a fost BLOCATĂ. Decizia finală în circuitul WTA
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Cel mai nou SUV lansat în România vine din China. Își merită banii?  VIDEO
Cel mai nou SUV lansat în România vine din China. Își merită banii? VIDEO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup