Porumboiu anunță hegemonia Vasluiului: „Am transferat trei jucători!** Mai avem fotbaliști cu nume pe listă, într-o săptămână ne definitivăm lotul”

Porumboiu anunță hegemonia Vasluiului:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Adrian Porumboiu s-a reorientat repede după ce a fost păcălit de Sepsi. Fostul fotbalist al lui Poli acceptase oferta Vasluiului, dar a cârmit-o pe ultima sută de metri spre CFR, însă patonul moldav susține că acest lucru l-a motivat: gruparea vasluiană a perfectat într-un timp record trei transferuri. Deși nu a dat niciun fel de alt detaliu depre mutări, se pare că fotbaliștii străini vin de la Porto, ca urmare a colaborării pe care Inacio a stabilit-o cu formația lusitană.

În ceea ce îi privește pe fotbaliștii români aflați pe lista Vasluiului, foarte probabil printre aceștia să se regăsească și numele lui Sălăgeanu, Antal și Goga.

Nu plâng după Sepsi, am perfectat deja două transferuri. Am perfectat trei transferuri: doi fotbaliști vin din străinătate, unul de la o echipă din Liga I. În 5-6 zile veți afla toate detaliile, suntem în discuții și cu alți jucători din România. Într-o săptămână tragem linie și închidem perioada de transferuri. Dacă vom reuși să îi luăm pe toți fotbaliștii pe care ni-i dorim, altfel vom aborda preliminariile Ligii„, a spus Porumboiu, la gsptv.

Referindu-se la posibilitatea ca Wesley, cel mai bun jucător al Vasluiului, să ajungă la Steaua, Porumboiu a explicat de ce șansele sunt reduse. În măsura în care Becali are un plafon salarial de la care nu se abate, e greu de crezut că va reuși să facă o ofertă competitivă.

99% Wesley rămâne la Vaslui. E foarte greu ca un club din România să îi satisfacă pretențiile financiare. Nimeni nu se poate ridica la niveliul de salarizare de la Vaslui. Plus că dacă ar fi să plece, nu va pleca gratis, Wesley costă mult

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen