Porumboiu a spus STOP, începe curățenia de iarnă la Vaslui!** „Nu mă mai întrebați de echipă!” 4 nume grele, puse pe liber! Cei opt jucători care pleacă

Porumboiu a spus STOP, începe curățenia de iarnă la Vaslui!**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Adrian Porumboiu e decis să se implice tot mai puțin în fotbal în noul an și a anunțat deja că va lăsa echipa pe mâna președintelui Consiliului de Administrație, Ciprian Damian.

Pasul în spate făcut de finanțatorul trupei moldave va avea, cu siguranță, implicații majore și în ceea ce privește lotul echipei, Porumboiu fiind decis să investească mult mai puțin decât până acum.

Prima măsură pentru tăiarea costurilor va fi reprezentată de despărțirea de mai mulți jucători reprezentativi ai echipei, iar lista preliminară conține deja opt nume grele, printre care se numără și Ousmane N’Doye, Dani Coman sau Jivko Milanov.

Fundașul bulgar va ajunge aproape sigur la Steaua în această iarnă, iar Vasluiul va încasa aproximativ 100.000 de euro în contul transferului, în timp ce ceilalți șapte jucători vor putea părăsi echipa gratis, dacă își vor găsi alte angajamente.

Charalambos, Tukura, Zmeu, Cânu și Dacian Varga sunt ceilalți cinci fotbaliști la care Vasluiul va renunța în această iarnă.

„Nu mă mai întrebați nimic de echipă! Am spus că o să fac mai mulți pași înapoi, dar m-am hotărât să fac unul singur, dar foarte mare. 2012 a fost ultimul an în care m-am implicat, de-acum îi las toată decizia președintelui Consiliului de Administrație, Ciprian Damian. Am încredere în el, e de mai mulți ani lângă mine, a învățat mult și cred că poate să conducă Vasluiul. Are un buget, mult mai mic decât cel cu care se obișnuise lumea„, spunea Porumboiu în ultimele zile ale lui 2012.

7.050.000 de euro valorează, conform transfermarkt.de, cei 8 jucători la care Vasluiul dorește să renunțe în această iarnă
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BREAKING! Anunț de la Buckingham despre starea de sănătate a Regelui Charles. Comunicat oficial emis după ce s-au pregătit de înmormântare
BREAKING! Anunț de la Buckingham despre starea de sănătate a Regelui Charles. Comunicat oficial emis după ce s-au pregătit de…
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
Gabi Balint a vrut să facă gluma serii după ce FCSB a câștigat titlul și nu a realizat gafa comisă
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Singurele echipe din Superligă care au felicitat-o pe FCSB după ce a devenit campioana României
Dieta-minune a Monicăi Anghel. Așa a slăbit ENORM: alimentele la care a renunțat total!
Dieta-minune a Monicăi Anghel. Așa a slăbit ENORM: alimentele la care a renunțat total!
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care le deţin
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Prințișorul Craiovei, mărturisiri teribile despre adevărata dramă din familia lui: Am trăit cu 50 de euro pe săptămână!
Prințișorul Craiovei, mărturisiri teribile despre adevărata dramă din familia lui: Am trăit cu 50 de euro pe săptămână!
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea că se află „un monstru”
Povestea care a făcut ocolul lumii. Ce au găsit părinții în camera fiicei lor, în locul în care micuța susținea…
S-A DECIS PLATA a câte 3.000 de euro pe lună. Banii intră direct ÎN CONTUL de la bancă
S-A DECIS PLATA a câte 3.000 de euro pe lună. Banii intră direct ÎN CONTUL de la bancă
Persoană înecată în mare, în stațiunea Mamaia. Tragedie de Florii pe litoral
Persoană înecată în mare, în stațiunea Mamaia. Tragedie de Florii pe litoral
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
O româncă din străinătate gătește cu ce găsește la gunoi: „E mâna a doua pe gratis” VIDEO
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
Care sunt talentele secrete ale Familiei Regale Britanice?
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare
Cine a câștigat a 11-a gală Te cunosc de undeva!. Punctele concurenților de la canapea au decis echipa învingătoare