Polonezii plâng și acum după fundașul golgheter care face spectacol în Liga I:** „Cum să alegi România?” Are 4 reușite în acest sezon, iar anul trecut a fost cel mai bun marcator al echipei sale

Polonezii plâng și acum după fundașul golgheter care face spectacol în Liga I:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

FC Vaslui s-a despărțit în această vară de Paul Papp și Pavol Farkaș, doi dintre cei mai buni fundași din Liga I în sezonul trecut, ambii luând calea Italiei, unde au semnat cu Chievo Verona. În locul acestora, Adrian Porumboiu l-a adus pe Piotr Celeban (27 de ani), unul dintre cei mai tari fundași din campionatul polonez, care a prins și 5 prezențe în prima reprezentativă a leșilor.

Apărătorul a marcat în ultima etapă două goluri în victoria cu 4-3 a vasluienilor în fața Ceahlăului prin procedeul la care este mare maestru: lovitura de cap. Cu cele două reușite de sâmbătă seară, Celeban a ajuns la cota 4 în acest sezon, el punctând și în partidele cu Steaua (3-1) și Viitorul Constanța (2-2).

Astfel, în doar 14 etape, fundașul a ajuns la doar două goluri distanță de performanța din sezonul precedent, când a marcat de 6 ori pentru Slask Wroklaw, de tot atâtea ori ca Johann Voskamp, coechipierul său din atac. În Polonia, vestea că Piotr Celeban se va transfera la o echipă a unui oraș minuscul din România a fost recepționată ca un șoc. Leșii nu au înțeles cum de unul dintre cei mai eficienți fotbaliști din campionatul lor poate opta pentru o astfel de mutare, când toată lumea îi prevedea plecarea în Germania sau Olanda, unde era dorit de Hertha sau Twente.

În cele din urmă, Celeban a ajuns la Vaslui și a devenit rapid un om de bază al formației galben-verde, atât în mandatul lui Marius Șumudică, dar și în cel al lui Hizo. Conform polonezilor, fundașul încasează la Vaslui un salariu anual de 300.000 de euro.

„De ce un fotbalist precum Celeban alege să meargă în România în loc să plece în Franța, Germania sau Olanda? Este simplu: campionatul polonez este mult mai slab decât cel din România. Aici are evoluții bune în întrecerea internă, dar în Europa nu este văzut absolut deloc. În timp ce echipe ca Slask trebuie să treacă de trei tururi preliminare ca să ajungă în play-off-ul cupelor europene, echipe ca FC Vaslui sau CFR Cluj sunt deja acolo, ceea ce este mult mai convenabil”, scria presa poloneză în momentul transferului lui Celeban la Vaslui.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Mărturia Alinei, mama fetiţelor de 2 şi 4 ani otrăvite de tată, în Spania. Stă zi şi noapte la mormântul lor.
Mărturia Alinei, mama fetiţelor de 2 şi 4 ani otrăvite de tată, în Spania. Stă zi şi noapte la mormântul…
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Cea mai frumoasă femeie din România i s-a destăinuit Anamariei Prodan! Cum a reacționat când și-a prins soțul înșelând-o
Cea mai frumoasă femeie din România i s-a destăinuit Anamariei Prodan! Cum a reacționat când și-a prins soțul înșelând-o
Casa Regală a făcut anunțul. În ce stare se află Kate Middleton, de fapt
Casa Regală a făcut anunțul. În ce stare se află Kate Middleton, de fapt
A devenit COMPLET INTERZIS în România. Iohannis a semnat. Noua lege se aplică tuturor
A devenit COMPLET INTERZIS în România. Iohannis a semnat. Noua lege se aplică tuturor
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup