Poli Iași – Universitatea Craiova 0-3, în etapa a 21-a din Liga 1 | Oltenii, fără emoții în Copou!

Poli Iași - Universitatea Craiova 0-3, în etapa a 21-a din Liga 1 | Oltenii, fără emoții în Copou!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Poli Iași continuă să se facă de râs în Liga I. Fără mai mulți titulari în teren și cu noul antrenor Andrei Cristea aflat în carantină, Iașiul s-a prezentat lamentabil în fața Craiovei, o echipă aflată și ea în criză, care venea după șapte meciuri fără victorie.

Prima repriză a părut un joc între o echipă de nivel județean și una de primă ligă. Având în față simple jaloane, Nistor și colegii săi au stat toată repriza în terenul gazdelor și pe lângă cele două goluri marcate au ratat alte câteva mari ocazii, între care și două bare.

Cicâldău a dat tonul dezastrului gazdelor încă din minutul 3, când a șutat din poziție bună în blocajul lui Cană, mijlocașul oaspeților găsindu-l la post pe portarul Brănescu în minutele 17 și 19. Același Brănescu a intervenit salutar la șuturile lui Ivan (20) și Baiaram (21), iar un minut mai târziu Poli Iași a fost salvată de bară, când centrarea lui Bancu a fost respinsă de portarul Brănescu în transversală.

Goal-keeperul Laurențiu Brănescu, cel mai bun om al gazdelor, s-a accidentat în minutul 24 și a fost înlocuit cu Ianoș Brânză, iar Craiova și-a continuat recitalul. Andrei Ivan a deschis scorul în minutul 27, din pasa lui Bancu, trei minute mai târziu Vătăjelu a trimis în bară, după care Nistor a mărit avantajul (35), stabilind scorul pauzei la 2-0.

În partea a doua Craiova a rulat la o turație mai redusă, dar chiar și așa gazdele nu au putut emite mai multe pretenții în afara câtorva apariții sporadice în careul lui Pigliacelli.

Câmpanu și-a încununat evoluția foarte bună de la Iași cu prima sa reușită în tricoul Craiovei, în minutul 57, din pasa lui Baiaram, la un minut după ce Ivan a fost la un pas de a face dubla.

Victorie mai clară decât o arată scorul a Craiovei, dar obținută în fața unui adversar inexistent pe teren, cel puțin în prima repriză, când ieșenii au fost simple jaloane în fața adversarilor. Oltenii câștigă după o secetă de șapte meciuri și se apropie la 5 puncte de lider, iar Papură regretă probabil că nu a prins ”antrenamentul” oficial din Copou. De cealaltă parte, Poli Iași ajunge la al cincilea eșec consecutiv, iar îngrijorătoare nu este seria de înfrângeri, ci evoluția lamentabilă a echipei. Nu doar cu Craiova, ci de etape bune încoace. Iar misiunea lui Andrei Cristea, care a primit o moștenire grea de la Daniel Pancu, pare una imposibilă.

FINAL: Poli Iași – Universitatea Craiova 0-3

  • Au marcat: Ivan ’27, Nistor ’35, Cîmpanu ’57

Final!

Min. 80: Schimbare la Craiova: intră Papp, iese Bălașa.

Min. 75: Schimbare la Craiova: ies Baiaram și Cîmpanu, intră Vasile Constantin și Bărbuț.

Min. 74: Schimbare la Poli Iași: intră Zaharia, iese Zajmovic.

Min. 69: Schimbare la Craiova: iese Ivan, intră Mamut.

Min. 67: Schimbare la Poli Iași: iese Passaglia, intră Gaitan.

Min. 57: GOOOL CRAIOVA! Baiaram pasează foarte bine pentru Cîmpanu în marginea careului, care pătrunde printre Baxevanos și Popa și majorează diferența în Copou!

Min. 46: Dublă schimbare la Poli Iași: ies Vanzo și Cană, intră Flores și Vega.

S-a reluat partida!

PAUZĂ!

Min. 35: GOOOL CRAIOVA! Dan Nistor înscrie primul său gol în acest sezon! Fostul dinamovist a trimis, nu foarte puternic, către poarta oltenilor din marginea careului, iar tânărul goalkeeper proaspăt intrat nu a putut ajunge la balon.

Min. 27: GOOOL CRAIOVA! Andrei Ivan deschide scorul în Copou, după o pasă pe jos în fața porții a căpitanului Nicușor Bancu.

Min. 24: Se produce schimbarea: iese Brănescu, intră Brînză în poarta lui Poli Iași.

Min. 22: Portarul Laurențiu Brănescu cere schimbare! Acesta se ciocnește de Cîmpanu și face semn că nu mai poate continua.

A început partida!

ECHIPELE DE START

Poli Iași: Brănescu – Cană, Baxevanos, R. Popa, Bușu – Mihalache, Passaglia – Vanzo, Onea, Popadiuc – Zajmovic
Rezerve: Brînză, Zaharia, Mensah, Cabral, Alvarez, Gaitan, Moisa, Flores
Antrenor: Adrian Kereszy

Craiova: Pigliacelli – Vătăjelu, Bălașa, M. Constantin, Bancu – Nistor, Mateiu, Cicâldău – Cîmpanu, A. Ivan, Baiaram
Rezerve: L. Popescu, Mitran, Papp, V. Constantin, Bic, Căpățînă, Tudorie, Mamut
Antrenor: Dragoș Bon

Stadion: „Emil Alexandrescu”, Iași
Arbitru: Rusandu Lucian (Sfântu Gheorghe); Asistenți: Urzică Vladimir (Piatra Neamţ) și Slabu Stelian (Braşov)


Înaintea acestui meci, Universitatea Craiova se află pe locul 3 în clasamentul Ligii 1, cu 37 de puncte, având cu 8 puncte mai puțin decât liderul FCSB și cu 7 puncte mai puțin decât CFR Cluj, echipa de pe locul 2.

De cealaltă parte, Poli Iași ocupă ultimul loc în clasament, cu doar 15 puncte obținute în cele 20 de etape disputate.

După demiterea lui Daniel Pancu de la Poli Iași, Andrei Cristea a fost numit în funcția de antrenor, însă acesta se află în carantină, fiind dinfectat cu COVID-19.

În total, moldovenii au nu mai puțin de zece indisponibili Platini, Frăsinescu (accidentați), Andrei Cristea, Francisc Cristea, Acosta, Calcan, De Iriondo, Stan, Uros Djuranovic, Teo Axinte (infectați cu COVID-19).

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone din țară, în următoarele ore
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone din țară, în următoarele ore
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Legea se aplică deja în toată România. Este informația momentului pentru toți românii
Legea se aplică deja în toată România. Este informația momentului pentru toți românii
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen