„Poli este o echipă puternică”

„Poli este o echipă puternică
  • Publicat:
  • Actualizat:

Noul fundaș stânga al lui Poli a venit cu gânduri mari
în Banat, unde vrea să câștige titlul de campion cu echipa care l-a
dorit cel mai mult. Laszlo Sepsi le vede pe CFR, Steaua și Unirea
ca principale contracandidate la câștigarea trofeului.

Loți, a fost Timișoara singura echipă din România care
te-a dorit cu adevărat. Au existat și alte oferte de
afară?

Nu vreau să vorbesc despre asta acum, au fost și multe
speculații în presă. Am semnat cu Poli pentru că este echipa care a
încercat de mai multe ori să mă aducă la Timișoara. Domnul Iancu a
fost interesat de mine și în urmă cu doi ani și acum, este singurul
club care m-a contactat personal.

Cei de la Racing Santander te-ar mai fi dorit în
continuare sau vroiau să se despartă de tine?

Am fost împrumutat la Santander, la început a fost bine, am
jucat 19 meciuri în primul sezon în Primera, eu zic că e ceva, mai
ales la vârsta mea. Apoi s-a schimbat antrenorul, a venit cu alte
idei și am jucat mai puțin. Despărțirea a fost de comun acord, am
considerat că e mai bine pentru mine acum să joc cât mai mult.

Ai renunțat la o sumă de bani ca să te întorci în
România. Te-ai gândit că e mai bine pentru cariera ta?

Am renunțat la niște condiții care în România e greu să le ai,
bineînțeles, acolo e Spania, unul dintre cele mai puternice
campionate, cu cele mai tari echipe. Dar pentru mine nu asta e
important, e normal să-mi doresc să joc.

Ce te-au sfătuit părinții când ai ales
Timișoara?

M-am consultat cu părinții, ei sunt bucuroși că sunt mai aproape
de ei. M-au sfătuit să mă gândesc bine, iar alegerea îmi aparține.

Care crezi că este principala contracandidată la
titlu?

E greu să alegi una principală. Sunt mai multe, în primul rând
sunt cele trei echipe de pe primul loc, care au un avantaj de
puncte. Vasluiul este o altă candidată, toate sunt echipe bune, de
aceea și campionatul este mai strâns.

Ai găsit un campionat mai puternic la reîntoarcerea în
România?

Cred că este un campionat mai puternic, sunt mai multe echipe cu
pretenții, echipe care se bat la Europa League.

Ce știai de Timișoara, ți-a spus Neluțu Sabău ce vei
găsi aici?

Nu trebuia să-mi spună antrenorul meu mai nimic, pentru că știam
deja foarte bine că Poli Timișoara este un club puternic, foarte
bine organizat, un club de tradiție și cu suporteri extraordinari.
Echipa este de asemenea foarte bună.

Ai urmărit echipa înainte de a sosi la Timișoara, ai
văzut meciul cu Șahtior?

Am văzut doar câteva imagini de la meciul cu Șahtior, e o
performanță mare eliminarea lor în acest sezon. Am văzut câteva
meciuri din campionat, victoria cu Dinamo a fost de asemenea
importantă după atâția ani. Este un an bun cu performanțe pentru
Timișoara o dată cu accederea în grupele Europa League, unde a
întâlnit adversari puternici.

Îți place în mod deosebit vreun jucător din actuala
echipă a lui Poli?

Bucur este un jucător foarte bun, a fost golgheterul României de
două ori, însă mie îmi place echipa ca angrenaj.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
Prețul uriaș cu care a ajuns să se vândă kilogramul de miel în Mega Image din București
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
Judeţele care se vor dezvolta puternic. Proiectul de infrastructură care va transforma estul României
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Decizia radicală luată de fiica cea mare a lui Cristi Borcea, la 20 de ani. Momentul care îi poate schimba total viaţa
Decizia radicală luată de fiica cea mare a lui Cristi Borcea, la 20 de ani. Momentul care îi poate schimba…
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Indicatorul rutier pe care puțini șoferi îl cunosc. Ce trebuie să faci și unde poate fi întâlnit
Răsturnare de situație pentru cei cu TELEFOANE mobile. Au anunțat că este total INTERZIS
Răsturnare de situație pentru cei cu TELEFOANE mobile. Au anunțat că este total INTERZIS
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Moartea în chinuri a inginerului Ursu, Navalnîi de România. Cum acoperă statul român crimele securiștilor VIDEO
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
Die Welt publică acordul de pace pe care Ucraina şi Rusia l-ar fi putut semna în aprilie 2022
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai…