Pleacă Mititelu?

Bossul Universității îi anunță pe suporteri că viitorul echipei este în ceață dacă nu va fi ajutat. Cu moralul la pământ, după ce Universitatea Craiova a pierdut la Iași, Adrian Mititelu nu vede cu ochi buni soarta echipei în următorii ani. Mititelu i-a atenționat pe suporteri că Universitatea Craiova este singura echipă nesusținută de Primărie de mai bine de 20 de ani și că ar trebui să fie îngrijorați cu toții, mai ales în condițiile crizei economice. „Suporterilor le spun că trebuie să fie foarte îngrijorați în ceea ce privește soarta Universității. Nu numai că este criză și lucrurile nu merg cum trebuie, dar de 20 de ani această echipă este singură. Nu mă încălzește cu nimic că avem milioane de susținători, când nimeni nu face nimic pentru acest club. Mi se pare un subiect mult mai important actuala situație a echipei decât arbitrajele. Toată lumea vorbește frumos de Craiova, dar nimeni nu ajută. Vorbele nu țin de cald, iar eu am pierdut mulți ani din viață pentru o cauză care este aproape pierdută. M-am săturat! Primăria, de 20 de ani spune că ne ajută și s-a reconfirmat a mia oară că niciunul dintre cei care au condus orașul, cu excepția lui Vasile Bulucea, Dumnezeu să-l odihnească, nu a avut ochi pentru Universitatea", a declarat Mititelu. Este pentru prima oară când patronul Craiovei vorbește, chiar dacă voalat, despre o eventuală renunțare la implicarea în fotbal. Clubul din Bănie are o situație financiară solidă în acest sezon, bugetul fiind asigurat, însă în ma
Pleacă Mititelu?

Bossul Universității îi anunță pe suporteri că viitorul echipei este în ceață dacă nu va fi ajutat.

Cu moralul la pământ, după ce Universitatea Craiova a pierdut la Iași, Adrian Mititelu nu vede cu ochi buni soarta echipei în următorii ani.
Mititelu i-a atenționat pe suporteri că Universitatea Craiova este singura echipă nesusținută de Primărie de mai bine de 20 de ani și că ar trebui să fie îngrijorați cu toții, mai ales în condițiile crizei economice. „Suporterilor le spun că trebuie să fie foarte îngrijorați în ceea ce privește soarta Universității.

Nu numai că este criză și lucrurile nu merg cum trebuie, dar de 20 de ani această echipă este singură. Nu mă încălzește cu nimic că avem milioane de susținători, când nimeni nu face nimic pentru acest club. Mi se pare un subiect mult mai important actuala situație a echipei decât arbitrajele. Toată lumea vorbește frumos de Craiova, dar nimeni nu ajută. Vorbele nu țin de cald, iar eu am pierdut mulți ani din viață pentru o cauză care este aproape pierdută. M-am săturat!  Primăria, de 20 de ani spune că ne ajută și s-a reconfirmat a mia oară că niciunul dintre cei care au condus orașul, cu excepția lui Vasile Bulucea, Dumnezeu să-l odihnească, nu a avut ochi pentru Universitatea”, a declarat Mititelu.

Este pentru prima oară când patronul Craiovei vorbește, chiar dacă voalat, despre o eventuală renunțare la implicarea în fotbal. Clubul din Bănie are o situație financiară solidă în acest sezon, bugetul fiind asigurat, însă în mai multe rânduri Mititelu a avertizat că, dacă nu va fi ajutat, de la anul ar putea apărea probleme, mai ales că afacerile lui au fost afectate de criza mondială.

 

„Și Tudor ne-a tras-o“

Adrian Mititelu a anunțat că nu îl mai interesează cine va arbitra partida cu Gloria Bistrița, de sâmbătă, după gafele lui Corpodean la Iași. „Ce mai contează ce arbitru ne dă cu Bistrița? Mai e vreunul care nu ne-a tras-o? Ne-a tras-o și Tudor. Deja ne-a tăiat elanul la Iași, unde trebuia să luăm trei puncte… ce să mai zic?”, a tunat conducătorul Științei.

 

”Sunt foarte dezamăgit de situație per ansamblu, mie, să fiu sincer, mi s-a tăiat tot elanul, pentru că împotriva acestor lucruri nu pot să fac nimic”, Adrian Mititelu, finanțator U Craiova

4 ani au trecut de când Adrian Mititelu este patronul Universității Craiova, în vara lui 2005 el preluând echipa de la Dinel Staicu

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Mărturisirea incredibilă a lui David Popovici, după aurul de la Paris
Mediafax
Cu ce se ocupă acum pensionarul de pe Transfăgărășan? Incidentul deosebit de GRAV care l-a retrogradat din funcție. Avem detalii 💣
Cancan.ro
Cât a plătit un turist pentru 4 nopți în Costinești, lângă Nibiru. Camera i-a surprins pe internauți
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cum arăta Bianca Drăgușanu când a apărut prima dată la tv, la emisiunea „Din Dragoste”. Nu avea nicio operație estetică
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Facem dragoste de trei ori pe săptămână!
Râzi cu lacrimi
Un studiu, în premieră, dezvăluie că doar o oră în plus de somn îi ajută pe studenți să aibă note mai bune
Descopera.ro
650 lei amendă pentru toți pietonii din România care fac acest lucru în timp ce traversează strada, pe zebră. Mulți consideră că este un gest normal, dar legea spune altceva
Cancan.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Ciao.ro
Pisicile războinice cuceresc acest joc
Go4Games
Afecțiuni medicale din cauza cărora șoferii pot ajunge la închisoare. Problema e tratamentul, nu boala
Promotor.ro