Pleacă de la Petrolul? Mircea Rednic, ofertat de Hajduk Split: „Ei mă așteaptă ca în zilele următoare să dau un răspuns”

Pleacă de la Petrolul? Mircea Rednic, ofertat de Hajduk Split:
  • Publicat:
  • Actualizat:

La finalul meciului cu Ceahlăul, încheiat 1-1, Mircea Rednic a dezvăluit faptul că viitorul său pe banca tehnică a Petrolului este incert. Dispus să semneze prelungirea contractului cu gruparea de pe „Ilie Oană”, antrenorul nu a vorbit cu nicio persoană din conducere în acest sens: „Nu am semnat prelungirea, eu am fost decis, dar nu am avut cu cine și cu ce să discut. Nici nu știu cine va rămâne la echipă dintre jucători, este o situație delicată în momentul de față”, a declarat Mircea Rednic.

DigiSport a dezvăluit faptul că Hajduk Split a înaintat o ofertă Petrolului pentru ca, din vară, Mircea Rednic să preia echipa croată, un răspuns fiind așteptat în cursul zilelor următoare: „Așa este. 100% oferta este reală. Ei mă așteptă ca în zilele următoare să dau un răspuns. Aștept să văd și ce se întâmplă aici, la Petrolul, pentru că eu tot aștept să văd că se mișcă ceva”, a confirmat tehnicianul pentru sursa anterior menționată.

Hajduk Split se află pe locul 4 în clasamentul croat, la două puncte de locul trei. Al-Nassr, Alania Vladikavkaz, Khazar Lankaran, Standard Liege și Gent sunt echipele din străinătate pe care le-a antrenat până în prezent Mircea Rednic.

Sorina Oprițescu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze

FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen

Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața

Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?

BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!

Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii

Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit

Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă

Decizie obligatorie pentru toți șoferii români. Noua lege UE îți blochează contul bancar

Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news

Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!

Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open

❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗

Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele