Pleacă Bozovic în Germania ?

Pleacă Bozovic în Germania ?
  • Publicat:

Vladimir Bozovic și Pierre Boya nu au mai intrat în vederile lui Jose Peseiro pentru meciul cu Dinamo, după ce au fost prinși consumând alcool în noaptea de joi spre vineri.

Mitică Dragomir crede că totul este doar o diversiune a conducătorilor giuleșteni. Șeful LPF a explicat că Boya a fost trimis în tribune pentru că Peseiro a vrut să testeze și alt jucător pe postul lui, în timp ce Bozo urmează să fie vândut pe bani mulți în străinătate. „Sunt convins că toată povestea asta a fost doar o strategie a oficialilor de la Rapid. Păi, dacă nu era exclus din lot Boya, când putea să-l bage Peseiro pe „Pitbull„ titular pentru a vedea ce poate?”, a spus „Corleone“. „În privința lui Bozovic lucrurile sunt mai clare. Eu știu că el va pleca de la Rapid. El e un jucător foarte bun care are calități senzaționale. Muntenegreanul ăsta e cel mai bun fundaș stânga din campionatul românesc, dar nu mai stă aici. Pleacă pe foarte mulți bani la o echipă din Germania”, a spus Dragomir într-o intervenție telefonică la Sport.ro.

Dorit de Hamburg și de Nürnberg
Declarațiile lui Dragomir sunt legate de faptul că, de-a lungul timpului, Bozovic a fost în vizorul unor formații din Bundesliga. Hamburg SV a pus ochii pe rapidist încă din iarnă. Atunci, nemții au făcut o ofertă de 4,5 milioane de euro pentru fundașul muntenegrean! Mai multe voci au susținut chiar că George Copos a semnat un precontract cu cei de la HSV, conform căruia jucătorul urma să ajungă din vară în Germania. Și cei de la FC Nürnberg s-au interesat de fundașul Rapidului, dar oferta acestora a fost una neagreată de club, de doar 2 milioane de euro.

Mitică Dragomir să termină cu prostiile! Niciun jucător de la Rapid nu va fi transferat până în vară
Fathi Taher patron Rapid

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Pensia uriașă pe care o are Iohannis! A răbufnit și a aruncat pe „masă” o sumă enormă
Pensia uriașă pe care o are Iohannis! A răbufnit și a aruncat pe „masă” o sumă enormă
Semnează cu Real Madrid până în 2028! Spaniolii anunță inevitabilul
Semnează cu Real Madrid până în 2028! Spaniolii anunță inevitabilul
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Strigăte și urlete de jale la priveghiul lui Lucas, nepotul lui Tzancă Uraganu care a fost răpus de cancer
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
SECRETE din viața intimă a unei vedete celebre, s-a iubit și cu femei: „Le-am oferit tinerețea și frumusețea mea”
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
Lumea afacerilor din România, zguduită de decesul unui dintre cei mai cunoscuţi afacerişti. A fost răpus de o boală incurabilă
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Sfânta şi Marea Joi din Săptămâna Patimilor. Tradiții, obiceiuri şi superstiţii în Joia Neagră sau Joimăriţa
Sfânta şi Marea Joi din Săptămâna Patimilor. Tradiții, obiceiuri şi superstiţii în Joia Neagră sau Joimăriţa
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
RISC MAJOR în spațiul cosmic! Un cercetător avertizează că „suntem LA LIMITĂ”
Averea lui Ionuţ Negoiţă a explodat! Ce loc ocupă acum omul de afaceri în topul celor mai bogaţi români!
Averea lui Ionuţ Negoiţă a explodat! Ce loc ocupă acum omul de afaceri în topul celor mai bogaţi români!
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde și-au pierdut viața Sebi și Roberta, uciși de Vlad Pascu
Ce s-a putut observa de 1 mai în blestematul loc de la 2 Mai, unde și-au pierdut viața Sebi și…
E ilegal pentru cei cu CASA la CURTE. Nu poți face asta vecinului. Faci închisoare
E ilegal pentru cei cu CASA la CURTE. Nu poți face asta vecinului. Faci închisoare
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Adevărul despre starea gravă a lui Florin Piersic! Breaking news!
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Obiceiul care îți „omoară” încet, dar sigur, relația amoroasă: „Este dificil de ignorat răul pe care îl poate face”
Obiceiul care îți „omoară” încet, dar sigur, relația amoroasă: „Este dificil de ignorat răul pe care îl poate face”
Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri:
Wrexham, echipa cumpărată de Ryan Reynolds, ar putea avea stadion cu 55.000 de locuri: "Tot oraşul ar putea veni la…
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum poți stinge martorul pentru sonda Lambda? Ce alte probleme indică „check engine”?
Cum arăta Gabriela Lucuțar, Regina Întunericului de la Chefi la cuțite, înainte de intervențiile estetice. Poze cu ea din trecut
Cum arăta Gabriela Lucuțar, Regina Întunericului de la Chefi la cuțite, înainte de intervențiile estetice. Poze cu ea din trecut