Pițurcă și-a intrat în rol!** După 20 de minute, fanii au fost rugați să părăsească stadionul!

Pițurcă și-a intrat în rol!** După 20 de minute, fanii au fost rugați să părăsească stadionul!
  • Publicat:
  • Actualizat:

UPDATE
19:20
La stația de amplificare a fost făcut un
anunț, conform căruia suporterii erau rugați să părăsească
stadionul. Victor Pițurcă anunțase de la început că ședința de
pregătire va fi deschisă suporterilor doar pentru 20 de minute, așa
că niciunul dintre fani nu a protestat.


UPDATE
19:00
Aproximativ 2000 de suporteri s-au adunat
deja la Stadionul Ion Oblemenco pentru a asista la primul
antrenament condus de Victor Pițurcă la Universitatea Craiova,
fanii scandând numele tehnicianului și afișând un banner lung de 15
metri cu un mesaj de bun venit.

Jucătorii echipei Universitatea Craiova au ieșit pe gazon cu
douăzeci de minute înainte de ora anunțată pentru startul
antrenamentului, ora 19.00, iar cei 500 de fani prezenți la stadion
i-au scandat secunde în șir numele noului tehnician al echipei
Universitatea Craiova, Victor Pițurcă.

De asemenea, la Peluza Sud a stadionului, suporterii au afișat
un banner lung de 15 metri cu mesajul „Bine ai venit acasă”, ei
fiind salutați de Pițurcă.


UPDATE
17:50
Victor Pițurcă a ajuns în urmă cu câteva
minute în cantonamentul Științei din Lunca Jiului. Tehnicianul va
face cunoștință cu noii săi fotbaliști, după care va conduce primul
antrenament pe Ion Oblemenco (de la 19:00).

Jucătorii se prezentaseră la cantonament la ora 17.30, iar la
baza de pregătire se mai află Sandu Tăbârcă, fostul antrenor
interimar, și George Biță, care a ocupat funcția de antrenor secund
în perioada lui Aurel Țicleanu.

Atacantul Mihai Costea crede că Universitatea Craiova va face
lucruri frumoase în viitor: „Îl așteptăm pe nea Piți și ne
bucurăm că a venit. Cu siguranță vom face lucruri
frumoase
„.

Fundașul Mădălin Ciucă a declarat că este mândru să fie antrenat
de Victor Pițurcă. „De când am auzit de domnul Pițurcă m-am
așteptat să se rezolve. Sunt mândru să fiu antrenat de Victor
Pițurcă
„, a spus Ciucă.

Mijlocașul Andrei Prepeliță consideră că Universitatea Craiova
trebuie să revină între primele trei echipe din România:
Din acest moment avem o obligație în plus. Universitatea
Craiova trebuie să revină acolo unde îi este locul, în primele trei
echipe din România
„.

Conform unor surse din cadrul clubului oltean, Victor Pițurcă va
renunța la antrenorul cu porterii Silviu Lung senior și probabil la
argentinianul Gabriel Martinez, care ocupa funcția de preparator
fizic.


Așa cum ProSport a anunțat astăzi Victor Pițurcă a ajuns la o
înțelegere cu patronul Universității Craiova, Adrian
Mititelu.

Fostul selecționer își va intra în drepturi rapid, urmând ca în
această seară, cu începere de la ora 19:00, să conducă primul
antrenament la Universitatea. Interesul stârnit de venirea lui Piți
este uriaș în rândul suporterilor, 10.000 de fani urmând să se
prezinte pe stadionul „Ion Oblemenco”, pentru a asista la primul
antrenament al lui Pițurcă.

Am semnat pe trei ani. Nu-i putem fixa obiectivul lui
Victor Pițurcă, el va conduce de acum Universitatea. În această
seară va susține primul antrenament, la ora 19.00, primele 15
minute fiind deschise publicului și presei
„, a spus
Mititelu.

Adrian Mititelu a precizat că Victor Pițurcă îi va avea în
staful tehnic pe Florin Marin, Ovidiu Costeșin și Gabriel Boldici.
El a menționat că noul președinte al clubului va fi Silvian
Cristescu.

Fostul selecționer va debuta pe banca Științei, în etapa a 7-a,
în meciul contra celor de la Pandurii.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul celor mai bogați români
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul…
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
9 judeţe, sub avertizări meteo cod galben şi portocaliu de vijelii. Vreme severă până vineri seară
9 judeţe, sub avertizări meteo cod galben şi portocaliu de vijelii. Vreme severă până vineri seară
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Lovitura de milioane de euro dată de afaceristul de doar 28 de ani care a părăsit definitiv SUA pentru România: E un exemplu
Lovitura de milioane de euro dată de afaceristul de doar 28 de ani care a părăsit definitiv SUA pentru România:…
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
ITP de două ori pe an. S-a schimbat legea în România pentru aceste vehicule
ITP de două ori pe an. S-a schimbat legea în România pentru aceste vehicule
FILMUL crimei din Crângași! Detalii șocante: Ce s-a întâmplat, de fapt
FILMUL crimei din Crângași! Detalii șocante: Ce s-a întâmplat, de fapt
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
AFC susţine moţiunea palestiniană de a suspenda Israelul din competiţiile FIFA
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×