Pinalti: „Buzău – Craiova a fost un meci dubios!”

Pinalti:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gheorghe Ștefan are informațiii clare că jucătorii Gloriei Buzău și cei de la Universitatea Craiova au „trântit“ meciul direct din returul sezonului trecut.

„S-a spus că am făcut blat cu Poli Timișoara. Am solicitat atunci LPF schimbarea zilei și a orei de disputare a partidei, pentru că ne săturasem ca Dacia Mioveni și Gloria Buzău să joace la o zi după noi și să-și facă treburile în funcție de rezultatele noastre. Am informații că meciul dintre Gloria Buzău și Craiova (n.r. – scor 1-0), de exemplu, a fost unul mai mult decât dubios. Mai interesați-vă și voi pe la arbitrii întâlnirii, să vedeți ce discutau jucătorii celor două echipe în timpul jocului“, a spus „Pinalti“. Patronul Craiovei, Adrian Mititelu, nu a rămas dator: „Îl respect pe domnul Ștefan pentru ceea ce a făcut la Piatra Neamț. Cât despre acuzele pe care le aduce clubului nostru, nu-i voi răspunde decât atunci când va fi din nou în Liga I. Deocamdată, el este un președinte de Liga a II-a. Sper să promoveze cât mai repede posibil cu Ceahlăul”. Nici Constantin Bucur nu a rămas indiferent la acuzele de blat pe care Ștefan le-a adus Gloriei Buzău. „Buzăul a fost cea mai defavorizată echipă din Liga I în campionatul trecut. Gloria nu a făcut și nici nu va face vreodată vreun aranjament cu cineva. Ștefan vorbește numai prostii. Să-și vadă numai de echipa lui, pentru că acum e în Liga a II-a”.

Altfel, Gheorghe Ștefan a recunoscut că Ceahlăul a jucat slab în campionatul trecut și nu merita să rămână în Liga I: „După o analiză atentă, am ajuns la concluzia că echipa mea n-a avut valoare. Așa cum am evoluat, nu meritam mai mult. Chiar și împotriva unui arbitraj potrivnic, o echipă valoroasă juca și obținea un rezultat bun. Nu este adevărat că l-aș fi amenițat pe Ionuț Lupescu cu dezvăluiri despre modul delegării arbitrilor”.

"Am informații că meciul dintre Gloria Buzău și Craiova a fost unul mai mult decât dubios. Mai interesați-vă și voi pe la arbitrii întâlnirii, să vedeți ce discutau jucătorii în timpul jocului" – Gheorghe Ștefan, președinte de onoare Ceahlăul

"Gloria nu a făcut și nici nu va face vreodată vreun aranjament. Ștefan vorbește numai prostii. Să-și vadă de echipa lui, pentru că acum e în Liga a II-a" – Constantin Bucur, patron Gloria Buzău

"Lui Gheorghe Ștefan nu-i voi răspunde decât atunci când va fi din nou în Liga I. Deocamdată, el este un președinte de Liga a II-a. Sper să promoveze cât mai repede posibil cu Ceahlăul" – Adrian Mititelu, patron Universitatea Craiova

"Nu vreau să intru în polemică. Vreau să mă ocup numai de arbitraj. Nu vreau să mă dau eu Vlad Țepeș, pentru că nici nu am de ce să fiu" – Aurelian Bogaciu, arbitrul central de la partida Gloria – Craiova

"De la margine nu se prea aude ce vorbesc jucătorii pe teren. Golurile se dau mai mult de pe centru. Jucătorii sunt cu treaba lor, iar noi, arbitrii, cu treaba noastră" – Ionel Popa, arbitrul asistent de la partida Gloria – Craiova

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele