Petrolul, Europa și albanezii. Mutu a marcat de patru ori în cinci amicale. „Abordăm meciul cu Flamurtari cu maximă seriozitate”

Petrolul, Europa și albanezii. Mutu a marcat de patru ori în cinci amicale.
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Petrolul va începe sezonul european 2014-2015 joi, 17 iulie, pe teren propriu cu ocazia primei manșe a turului al II-lea preliminar al Europa League. Echipa antrenată de Răzvan Lucescu o va întâlni pe KS Flamurtari, formația care a  terminat pe locul al șaptelea campionatul trecut din Albania, dar care participă în Europa League din postura de câștigătoare a cupei.
  • Dacă trec de Flamurtari, ploieștenii promovează în turul al treilea preliminar. Pentru a ajunge în grupele EL, elevii lui Lucescu sunt nevoiți să treacă și de play-off

Răzvan Lucescu și Adrian Mutu au vorbit la conferința de presă premergătoare meciului despre confruntarea cu echipa albaneză, dar și despre începutul noului sezon. Antrenorul ploieștenilor a admis că Flamurtari reprezintă un adversar inferior față de echipa pe care o conduce, dar este precaut: „Vom întâlni un adversar mai slab cotat, dar trebuie să fim foarte atenți, să-i tratăm cu respect. Sunt multe exemple de echipe mici care s-au calificat tocmai din această cauză, a lipsei de respect. Avem dorința de a ajunge cât mai departe în Europa League. Vom juca fiecare meci cu gândul să câștigăm, indiferent de adversar și vom căuta să nu facem greșeli simple, care să ne pună în pericol”. Lucescu este îngrijorat de programul încărcat al lunii iulie: „Vom juca din trei în trei zile, trebuie să fim în formă la fiecare joc, trebuie să avem forța să ne impunem. Este nevoie de refacere mentală în primul rând”.

Mutu este încântat că are posibilitatea de a juca din nou într-o competiție europeană:  „Abordăm acest meci cu maximă seriozitate. Asigur suporterii că vom da tot ce avem mai bun pe teren și vrem să câștigăm ambele meciuri. Așteptam să revin în competițiile europene, știam că Petrolul are forța necesară să ajungă acolo și să-mi ofere această șansă. Obiectivul nostru este să mergem cât mai sus și sper să demonstrăm asta”.

Au plecat Guilerhme, Manasse, Walter Fernandez și Bornescu

Pe 19 iunie Petrolul și-a început cantonamentul în Slovenia unde pe lângă antrenamente a disputat și cinci meciuri de pregătire, toate încheiate cu victorie. Echipa condusă de Răzvan Lucescu nu a pierdut decât un singur titular indiscutabil față de anul trecut, fundașul stânga Guilherme refuzând să semneze un nou contract, deși spre finalul sezonului trecut brazilianul anunțase că s-a înțeles cu președintele Dan Capră. În afara lui Guilherme, singurii jucători care au părăsit echipa și puteau emite pretenții de titularizare sunt Walter Fernandez (i-a expirat împrumutul), Manasse (i-a expirat contractul), dar și Bornescu (i-a expirat contractul). Criza financiară se simte și la Ploiești, toate cele nouă achiziții fiind  jucători aduși liberi de contract. Cel mai în formă fotbalist al ploieștenilor în perioada de pregătire a fost Adrian Mutu. Căpitanul Petrolului a fost cel mai bun marcator în presezon cu cele patru goluri înscrise.


Rezultatele Petrolului în meciurile de pregătire

5-0 cu Volga Nijni Novgorod, marcatori: Morar, Nepomuceno, Tamuz (2), Mutu

2-0 cu Dinamo Zagreb, marcatori: Mutu, Satli

2-0 cu Sloven Belupo, marcatori: Mustivar, N”Koyi

2-1 cu NK Maribor, marcatori Gerson, Mutu

1-0 cu Partizan, marcator: Mutu


Anul trecut, în aceeași fază a competiției, echipa ploieșteană era pregătită de Cosmin Contra și a întâlnit-o pe Vikingur, o echipă modestă din Insulele Feroe. Ploieștenii s-au impus cu 3-0 pe teren propriu și 4-0 în deplasare. Teoretic, anul acesta misiunea nu va mai fi la fel de ușoară împotriva albanezilor de la Flamurtari. Clubul din Vlore, fondat în 1923 are un lot de jucători evaluat la 4,5 milioane de euro. Echipa este antrenată de către Ernest Gjoka, aflat din 2012 în funcție și este formată în bună măsură pe jucători albanezi, având în componență doar trei stranieri.

Singurele absențe pentrul meciul cu Flamurtari sunt cele ale lui Mustivar, accidentat în ultimul meci de pregătire și Victoraș Astafei care nu este pregătit din punct de vedere fizic și nu a fost inclus pe lista jucătorilor eligibile pentru această dublă manșă.

Echipa probabilă a Petrolului:

Pecanha – Alcenat, Alves, Hoban, Fanchone – Marinescu, de Lucas – Teixeira, Mutu (cpt), Albin – Tamuz


 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul.
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Noua lege pe care ROMÂNIA o aplică din 31 martie. Decizia ISTORICĂ ne aduce în rând cu Europa
Noua lege pe care ROMÂNIA o aplică din 31 martie. Decizia ISTORICĂ ne aduce în rând cu Europa
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup