Petrolul – Astra 1-1. Moștenitorul perfect. Lucescu Jr continuă la Petrolul tradiția egalurilor

Petrolul - Astra 1-1. Moștenitorul perfect. Lucescu Jr continuă la Petrolul tradiția egalurilor
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Răzvan Lucescu și-a salvat debutul pe banca Petrolului în prelungiri. După ce Alcenat a marcat în propria poartă în finalul primei reprize, Hoban a egalat în ultimele minute de joc pentru a zecea remiză din acest campionat a „lupilor”

Câte s-au schimbat în doi ani! Isăilă nu mai e secundul de la Brașov care, atunci când ai plecat, își începea timid cariera de „principal” la Sportul. Mutu nu mai joacă în Italia, nici măcar în Franța. S-a întors acasă și poartă banderola echipei pe care ai venit s-o antrenezi. S-a întors și Ianis din Coreea, l-ai găsit tot în tricoul galben al „lupilor”. Finul Coman e la adversari, face echipă cu Cristescu, cel pe care-l aveai la Brașov când și tu, și el erați mai tinerei. Cum te simți la debut, Răzvan?

La baza peluzei, pe toată lungimea ei, ultrașii au pus un mesaj de mulțumire pentru Contra. Cupa câștigată în 2013 șterge din memoria lor chinul din perioada de dinainte de plecare. Până când numele lui Răzvan o să apară pe bucățile de pânză din peluză trebuie să mai treacă ceva timp. Și prima impresie contează mereu.

Cum să profiți de prima eroare

Petrolul are curajul echipei în spatele căreia stau vreo 17.000 de oameni, toți hotărâți să plece acasă răgușiți. Oamenii lui Răzvan domină, dar acțiunile în viteză se termină în apropierea careului advers. La „Tancul” Tamuz mingea ajunge destul de rar. Cel mai bun moment al atacantului a fost în minutul 30, când șutul său din interiorul careului a fost deviat peste poartă de-un picior salvator al lui Ben Youssef. Coman nu știe nici acum dacă putea sau nu să scoată „torpila” vârfului. Mutu cere mingea în permanență, deși în continuare pare să nu se simtă prea confortabil în tricoul „lupilor”. Oamenii au încă răbdare cu el, altfel nu i-ar fi strigat numele. Astra se mulțumește să aștepte eroarea „lupilor”. Nu-și pierde răbdarea, chiar dacă iese în evidență doar atunci când recuperează mingea din picioarele lui Zicu, Teixeira sau Mutu. Cu trei minute înainte de finalul primei părți, ploieștenii greșesc. Lovitura liberă bătută de Laban traversează careul și ghinionistul Alcenat marchează în propria poartă.

Egalarea vine târziu și cu noroc

Golul nu schimbă nimic. Din contră, adâncește și mai mult ideile pe care le aveau Isăilă și Lucescu. Astra rămâne cu ale ei contre, în timp ce Petrolul aduce tot mai mult mingea înspre careul lui Coman pentru un gol egalizator. Înscrie tot Astra, dar „capul” lui Cristescu nu se pune pentru că e ofsaid, după ce Pecanha respinsese în față. În ultimele minute, Petrolul își arată disperarea. Atacă necontrolat, cere penalty la un henț în careu – Hațegan nu vede – și, în cele din urmă, egalează. Dacă Astra a marcat dintr-o eroare, atunci Petrolul nu putea să facă altfel. Fernandez a centrat, Coman a respins slab, incomodat de Tamuz, iar mingea a ajuns în piciorul lui Hoban, cel care salvează debutul lui Răzvan Lucescu la Ploiești.

CLICK AICI PENTRU LIVE TEXT DE LA PETROLUL – ASTRA

22:23 Final de joc. meciul se termină 1-1

22:21 Gooool Petrolul! Hoban a egalat în minutele de prelungire.

22:18 Papp a comis henț în propriul careu, dar arbitrul n-a acordat penalty pentru ploieșteni.

22:09 Răzvan Lucescu riscă totul și l-a aruncat în luptă și pe Camara. Teixeira e mijlocaș central. Petrolul joacă fără „închizător”

22:02 Laban primește al doilea „galben” și e eliminat. Nu protestează. Astra are acum un om mai puțin pe teren. Morais e acum căpitan

21:59 Zicu e schimbat și e fluierat de spectatori. Intră Priso

21:47 Cristescu a marcat, dar golul a fost anulat, corect, pentru că jucătorul lui Isăilă se afla în ofsaid. Rămâne 0-1

21:43 Suporterii ploieșteni ai Petrolului sunt ironici la adresa rivalilor de la Astra. „N-avem derby-uri cu echipe anonime, născute doar din ambiție și fără pic de tradiție”, e mesajul celor din peluză.

21:34 Începe repriza secundă. Astra a fost prima echipă care a ieșit de la vestiare. Walter Fernandez intră în lovul lui Gerson, la Petrolul. 

21:17 Arbitrul fluieră finalul primei reprize. 

21:14 Goool Astra! Alcenat a înscris în propria poartă.

21:10 Teixeira îl ceartă pe Zicu pentru o pasă tare care i-a fost transmisă și în urma căreia n-a putut să controleze mingea, Astra scăpând pe contraatac. Însă jucătorii din defensivă își fac datoria până acum.  

20:42 Bokila și Grozav sunt la meci. Ambii au jucat la Petrolul

20:40 Petrolul încearcă un pressing avansat. Ploieștenii recuperează deseori mingea în jumătatea Astrei și meciul pare acum echilibrat

20:35 La peluza din dreapta tribunei I au fost aprinse mai multe torțe. Pe teren, Astra domină începutul de meci. 

20:30 A început meciul. Stadionul e plin ochi. 

20:20 Crainicul stadionului a coborât pe gazon și pe fondul sonor al melodiei cântate de BUG Mafia („Cine e cu noi”) prezintă echipa Petrolului. Pe Astra, el o numește „echipa cu suporterii desenați pe un afiș”

20:02 Surprinzător, Isăilă nu i-a inclus în lot pe Mățel, care e titular în echipa națională și pe Budescu, ultimul fiind probabil pedepsit pentru că i-a înjurat pe câțiva fani ai Astrei la ultimul joc. Nici Enache nu a fost oprit în lot. Papp va juca fundaș dreapta. Mățel, se pare că s-a accidentat la ultimul antrenament

19:53 Astra a ieșit la „încălzire” și echipa oaspete e întâmpinată cu fluierături. În tribune sunt acum 4000 de spectatori

19:44 Avem echipele. Mutu și Zicu sunt titulari la Petrolul!

19:37 Suporterii ploieșteni au început să vină pe stadionul „Ilie Oană”. Ultrașii formației Petrolul nu au uitat de fostul antrenor al echipei, Cosmin Contra, căruia i-au făcut un mesaj de mulțumire: „Contra- un nume de care ne vom aminti mereu. Ai rescris istoria, ți-ai făcut datoria… Cosmine, jos pălăria!”

 

Succesul clar obținut de Steaua pe teren propriu în fața lui Gaz Metan (3-0) pune o mare presiune pe Petrolul și Astra, înaintea meciului direct pe care cele două contracandidate la titlu ale roș-albaștrilor îl vor disputa în această seară, de la ora 20:30.

CLICK AICI PENTRU LIVE TEXT DE LA PETROLUL – ASTRA

Înainte de a pleca de la Petrolul, după remiza cu Ceahlăul (1-1), Cosmin Contra anunța că echipa lui renunță la titlu. După plecarea lui „Guriță” la Getafe, înlocuitorul Răzvan Lucescu i-a preluat acestuia discursul și a lăsat de înțeles că „lupii” nu se mai bat la titlu. Astfel, singura miză a Petrolului este lupta pentru locul al doilea, ocupat chiar de Astra, aflată la trei puncte avans față de prahoveni.

De cealaltă parte, giurgiuvenii nu renunță la ideea primului titlu din istoria clubului, în ciuda faptului că distanța față de Steaua este, înaintea meciului cu Petrolul, de 7 puncte.

În tur, meciul dintre Astra și Petrolul s-a încheiat cu victoria prahovenilor, scor 1-2, goluri marcate de jucători care nu se mai află în prezent la cele două cluburi: Fatai, respectiv Hamza și Grozav.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele