Petrolul a mai realizat trei transferuri: doi dintre jucători au fost aduși de la echipe din România

Petrolul a reușit să perfecteze încă trei transferuri după ce la finalul săptămânii trecute gruparea ploieșteană l-a achiziționat pe atacantul ivorian Harlem-Eddy Gnohere.
Petrolul a mai realizat trei transferuri: doi dintre jucători au fost aduși de la echipe din România

Petrolul a reușit să perfecteze încă trei transferuri după ce la finalul săptămânii trecute gruparea ploieșteană l-a achiziționat pe atacantul ivorian Harlem-Eddy Gnohere. „Lupii” au transferat doi mijlocași și un fundaș, doi dintre fotbaliști fiind achiziționați din România. Petrolul i-a adus pe Sanaa Altama de la Oțelul, Jeremy Faug-Porret de la FC Botoșani și Ismail Ahmed Kadar Hassan de la Epinal din Franța.


La 21 de ani, Altama (stânga) juca la Dijon, în Ligue 1

Altama are 24 de ani și este mijlocaș central, evoluând în retur pentru Oțelul. E un mijlocaș defensiv, un număr 6, care a jucat cinci meciuri la Oțelul Galați în sezonul precedent, având un nivel de completare al paselor foarte bun, peste 90%, fiind, totodată, și un jucător care se apără foarte bine, fiind foarte tenace. „La 21 de ani și jumătate a jucat în Ligue 1, a avut 17 meciuri pentru Dijon. E un jucător puternic, capabil să joace între linii, e un mijlocaș defensiv modern”, a spus Mihai Joița, managerul sportiv al Petrolului pentru ProSport, despre jucătorul francez. Altama a mai jucat în carieră la Lille, Dijon și Mouscron-Peruwelz din Belgia.

Al doilea transfer al ploieștenilor, fundașul francez Jeremy Faug-Porret (28 ani) a jucat în retur la FC Botoșani și poate acoperi două posturi: fundaș central și fundaș stânga. Faug-Porret a evoluat înainte de a veni în România la Cernomoreț Burgas și ȚSKA Sofia. „Am vorbit și cu Hamza, jucător care a evoluat contra lui, și mi-a spus că este un fundaș de care se trece foarte greu”, a declarat Joița.

Ismail Ahmed Kadar Hassan este un mijlocaș de bandă în vârstă de 28 de ani care și-a făcut junioratul la Lille. În Europa a mai evoluat la Dunajska Streda din Slovacia și la Epinal din Franța. Are ca principal atu vieza și vine de la echipa Epinal, din liga a treia franceză, putând juca pe ambele benzi.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]