Acasa » Fotbal Intern » Liga 1 » Petrolul a încercat să ajungă la un compromis cu jucătorii față de care au datorii. Oficialii le-au oferit 60% din salariile restante, fotbaliștii au refuzat

Petrolul a încercat să ajungă la un compromis cu jucătorii față de care au datorii. Oficialii le-au oferit 60% din salariile restante, fotbaliștii au refuzat

Conducerea grupării Petrolul Ploiești le-a propus jucătorilor să fie trecuți la categoria creditorilor salariați cu 60 la sută din sumele restante, dar cei cărora li s-a reziliat unilateral contractele au refuzat, a declarat pentru MEDIAFAX președintele AFAN, Emilian Hulubei.
Petrolul a încercat să ajungă la un compromis cu jucătorii față de care au datorii. Oficialii le-au oferit 60% din salariile restante, fotbaliștii au refuzat

Conducerea grupării Petrolul Ploiești le-a propus jucătorilor să fie trecuți la categoria creditorilor salariați cu 60 la sută din sumele restante, dar cei cărora li s-a reziliat unilateral contractele au refuzat, a declarat pentru MEDIAFAX președintele AFAN, Emilian Hulubei.

Am primit o adresă din partea conducerii Petrolului să discutăm cu jucătorii și să le prezentăm propunerea de a fi trecuți în tabelul de creanțe la categoria creditorilor chirografari, cu un procent de 60 de la sută din sumele restante. Noi am discutat cu ei, dar majoritatea celor cărora li s-a reziliat unilateral contractele nu acceptă„, a declarat Hulubei pentru MEDIAFAX.

În acest moment foștii și actualii jucători ai grupării Petrolul Ploiești sunt trecuți în tabelul preliminar de creanțe al societății aflate în insolvență la capitolul creditorilor chirografari, care de obicei nu își recuperează prejudiciul, dar AFAN a contestat decizia. „Ei sunt în acest moment înscriși în categoria creditorilor chirografari, dar am făcut contestație și ne așteptăm ca și în celelalte cazuri să avem câștig de cauză și jucătorii să fie trecuți la salariați. La controalele ANAF contractele civile ale fotbaliștilor au fost recalificate din punct de vedere fiscal drept contracte de muncă„, a mai spus președintele sindicatului fotbaliștilor.

FC Petrolul are datorii de aproximativ 8,1 milioane de euro (35.728.250 lei) către 75 de creditori înscriși la masa credală, cea mai mare sumă fiind către Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova, peste două milioane de lei.

Conform tabelului preliminar al creanțelor societății aflate în insolvență, salariații clubului au de recuperat aproximativ 316.000 de lei. Toți jucătorii și foști jucători înscriși la masa credală au fost trecuți în tabelul preliminar de creanțe la categoria creditorilor chirografari.

Fostul atacant Adrian Mutu s-a înscris la masa credală cu suma de 309.000 lei, la aceeași categorie, chirografară, aflându-se și jucătorii Peterson Pecanha (234.399 de lei), Haubert Guilherme (22.517 lei), Ovidiu Hoban (110.357 de lei), Sony Alcenat (112.564 lei), Mircea Bornescu (160.680 de lei), Abel Camara (147.879 de lei), Pablo de Lucas (161.121 de lei), Andrei Peteleu (176.130 de lei), Geraldo Alves (152.734 de lei) și Toto Tamuz (419.358 de lei).

Tribunalul Prahova a admis la 6 februarie cererea societății care administrează clubul Petrolul Ploiești de deschidere a procedurii generale a insolvenței.

Gruparea Petrolul Ploiești traversează o criză financiară de la sfârșitul anului trecut, acționarii Daniel și Nicolae Capră precum și directorului general al clubului, Marius Bucuroiu, fiind acuzați de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 15 milioane de euro.

Primul club de fotbal din România care a intrat în insolvență a fost FC Rapid, instanța admițând deschiderea procedurii de reorganizare la 7 decembrie 2012. Ulterior, alte opt cluburi de Liga I, Gloria Bistrița, Universitatea Cluj, Oțelul Galați, FC Vaslui, FC Dinamo, CFR Cluj, Petrolul Ploiești și FC Brașov au intrat în insolvență. Dintre acestea, în momentul de față doar șapte mai activează în primul eșalon, Gloria Bistrița și FC Vaslui fiind dezafiliate de Federația Română de Fotbal.

 

Parteneri
România – Țara Galilor 2 -1 | Adrian Rus și Florinel Coman au marcat pentru tricolori
Mediafax
Ce calități și ce defecte ai, în funcție de ora exactă la care te-ai născut. Expertiza numerologului Mihai Voropchievici
Cancan.ro
Haos în lanțul de comandă. Cine răspunde pentru securitatea Portului Constanța în caz de criză?
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cum arată vila luxoasă în care locuiește Mirela Vaida la Snagov. Casa este amplasată lângă pădure și are piscină în curte! A investit o avere
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă supărat: – Bubulino, am aflat că ai amant!
Râzi cu lacrimi
Misterul dispariției mayașilor! De ce au fost abandonate marile orașe ale civilizației antice?
Descopera.ro
630 lei în plus la pensie pentru acești pensionari din România. Care este singura condiție
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Cum puteți juca turneul final al Campionatului Mondial de fotbal în EA SPORTS FC 26. România nu lipsește
Go4Games
Dacia Solenza II: Un SUV electric urban pentru nostalgici? Ce dotări ar putea avea și cât ar costa în 2026
Promotor.ro