Petre: „Nu-mi pare rău că nu m-am întors la Dinamo!”

Florentin Petre a revenit în Liga 1, dar nu la Dinamo, echipa la care a jucat 18 ani, ci la Victoria Brănești, echipă aflată la primul sezon pe prima scenă fotbalistică. A fost pentru prima oară când Petre a fost adeversar al lui Dinamo. Micuțul mijlocaș, acum în vâstă de 34 de ani, nu crede că ar mai fi făcut față rigorilor de la clubul alb-roșu. "Nu-mi pare rău că nu m-am întors la Dinamo. Am avut în vară câteva discuții cu domnul Cristi Borcea, dar n-a fost să fie. Sincer, nici nu știu dacă mai făceam față din punct de vedere fizic. Într-o bună zi, o să mă întorc la Dinamo. Vreau să revin ca antrenor, asta e cea mai mare dorință a mea. Chiar glumeam după meci cu Iulică Mihăescu și cu ceilalți din stafful dinamoviștilor, le spuneam că o să mă întorc aici ca antrenor, iar ei îmi reproșau că le iau locul și îi las fără pâine", a spus Florentin Petre pentru evz.ro
Petre: "Nu-mi pare rău că nu m-am întors la Dinamo!"

Florentin Petre a revenit în Liga 1, dar nu la Dinamo, echipa la
care a jucat 18 ani, ci la Victoria Brănești, echipă aflată la
primul sezon pe prima scenă fotbalistică.

A fost pentru prima oară când Petre a fost adeversar al lui Dinamo.
Micuțul mijlocaș, acum în vâstă de 34 de ani, nu crede că ar mai fi
făcut față rigorilor de la clubul alb-roșu.

„Nu-mi pare rău că nu m-am întors la Dinamo. Am avut în vară câteva
discuții cu domnul Cristi Borcea, dar n-a fost să fie. Sincer, nici
nu știu dacă mai făceam față din punct de vedere fizic. Într-o bună
zi, o să mă întorc la Dinamo. Vreau să revin ca antrenor, asta e
cea mai mare dorință a mea. Chiar glumeam după meci cu Iulică
Mihăescu și cu ceilalți din stafful dinamoviștilor, le spuneam că o
să mă întorc aici ca antrenor, iar ei îmi reproșau că le iau locul
și îi las fără pâine”
, a spus Florentin Petre pentru

evz.ro

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]