Performanță pe bani puțini!** „Noi am cheltuit doar 20.000 € pentru transferuri!”

Performanță pe bani puțini!**
  • Publicat:
  • Actualizat:

George Copos se declară mulțumit de prestațiile echipei lui
Viorel Hizo chiar dacă Rapidul nu a reușit să se impună în nici
unul dintre derby-urile pe care le-a disputat în acest sezon. Copos
afirmă că poziția a treia pe care se află formația giuleșteană în
acest moment reprezintă o adevărată surpriză comparativ cu
investițiile făcute la echipă.

Copos nu a uitat să-l critice pe fostul tehnician al Rapidului,
portughezul Jose Peseiro, despre care spune că a cheltuit sume
exorbitante fără a crea o echipă competitivă.

„La echipa pe care o are Hizo este extraordinar că ne aflăm
pe locul trei. Să nu uităm că în 2008, marele Peseiro, care avea un
contract de două milioane de euro, a adus nouă sau zece jucători
străini pe care a plătit, cu tot cu comisioanele impresarilor, zece
milioane de euro. Dintre aceștia, doar Spadacio și Fernandes au
rămas la echipă și a trebuit în acest an să aducem numai copii.
Noi, în această vară, am cheltuit 20.000 de euro pentru aducerea de
jucători. Și iată că Hizo se află în primele trei locuri”,

a declarat George Copos pentru Cancan.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Meteorologii Accuweather anunță o lună mai istorică, în România. Vreme extremă în București

Italienii au reacționat, după ce s-a aflat ce propunere a primit Cristi Chivu de la o cvadruplă câștigătoare UCL

Verdict neașteptat în cazul bărbatului suspectat de uciderea gravidei din Orhei.  Ce urmează să se întâmple cu el

Presa din Cipru a reacționat după ce Elias Charalambous a cucerit titlul de campioană cu FCSB

Dieta-minune lui Carmen Brumă: ce consumă iubita lui Mircea Badea de ani buni! Așa se menține în formă maximă

Simona Gherghe, anunț tulburător pe rețelele sociale la exact 7 ani de când a spus DA: Aproape de naștere!

BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…

Un bistriţean şi-a pus în pericol vecinii, după ce a instalat singur panourile fotovoltaice pe bloc. Acoperişul clădirii a luat foc
Un bistriţean şi-a pus în pericol vecinii, după ce a instalat singur panourile fotovoltaice pe bloc. Acoperişul clădirii a luat…
URMĂRI groaznice după un simplu transplant de organ! 89% dintre oameni...

Românul care l-a surclasat pe Ion Ţiriac în topul miliardarilor. Anunţul făcut direct de americani

BREAKING | Florin Piersic a fost operat de urgență, după ce i s-a făcut rău în timpul unui spectacol 😲

Iohannis a RENUNŢAT! Iese la pensie. A depus deja cererea oficială

Florin Piersic, în stare gravă! Breaking news!

Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de râs”
Dan Șucu a părăsit Giuleștiul flancat de 6 bodyguarzi. „Te-ai trezit că aici nu vinzi mobilă și te faci de…
Rapid Bucureşti învinsă în Giuleşti de Universitatea Craiova, rămâne fără victorie în play off

Filtru de particule înfundat se REPARĂ sau se ARUNCĂ? Ce durată de viață are DPF?

Ce a putut găsească o mamă în camera fiicei care spunea că aude „monștri”. Trăiau în peretii casei!