Percheziții la Clubul Sportiv din Chiajna. EXCLUSIV | Cum au încercat cei de la Concordia să mascheze problemele de la hotelul care consistuie obiectul investigației IPJ Ilfov

  • Publicat:
  • Actualizat:

11:35 Surse din cadrul clubului Concordia Chiajna susțin că hotelul care constituie parte din investigație era închis de mai multe luni. O parte din angajații clubului credeau că este închis deoarece nu avea autorizație de funcționare de la ISU, însă motivul era constituit de neregulile pe care le-au sesizat și anchetatorii de la IPJ Ilfov.

De asemenea, aceleași surse ne-au declarat că, în ultima vreme, primarul Mircea Minea n-a mai venit la club și cerea tuturor să fie foarte stricți și atenți cu facturile când venea vorba despre achiziții. Excesul de zel al edilului Chiajnei au venit în încercarea de a demonstra că clubul funcționează cât se poate de legal.


10:32 Florin Petrescu, ofițer de presă la Concordia Chiajna a negat la ProSport LIVE că echipa de fotbal a fost finanțată din banii autorităților locale. Acesta susține că bugetul clubului a fost alcătuit din banii proveniți din drepturile TV și de la sponsori. De asemenea, Florin Petrescu spun că hotelul intrat în vizorul anchetatorilor nu aparține de clubul sportiv. Procurorii susțin că administrarea hotelului clubului a fost cedată unei persoane care l-a folosit pentru a rula bani negri.

„Poziția clubului este următoarea: cel mai important lucru este acum meciul cu Petrolul. Apoi, următoarea partidă. CS Concordia Chijana este formată din patru acționari și un președinte. Acum reprezentant legat este domnul Tănase. Înainte de 2015 a fost domnul Butoi. Din ce știu eu, înainte de 2015 domnul Minea nu a avut nicio funcție. Pe mine mă surprinde, pentru că au mai fost controale la club și am fost curați ca lacrima. Ca dovadă, ne-a luat licența fără probleme.

Singura legătură între acel hotel și clubul sportiv este denumirea. Au aceeași denumire, Concordia. Însă acel hotel este în administrarea Consiliului Local. Jucătorii stau la minihotelul de la baza de antrenament. Din ce știu eu, acel hotel de la baza sportivă nu mai era folosit de altcineva.

Din ce știu eu, clubul trăiește din banii din drepturile TV. Bugetul așa este făcut. Primăria este implicată cu stadionul, care este al Consiliului Local. Până să promovăm, clubul trăia din banii de la sponsori”, a declarat la ProSport LIVE Florin Petrescu, purtător de cuvânt al Concordiei Chiajna.


10:22 Claudia Buradă, purtătorul de cuvânt al IPJ Ilfov, a declarat la ProSport Live că dosarul în care Mircea Minea este acuzat de delapidare, evaziune fiscală și deturnare de fonduri a fost deschis încă de anul trecut. Claudia Buradă susține că sunt două persoane anchetate în acest caz, Mircea Minea – fost reprezentat la CS Concordia în perioada 2011-2015 și actualul reprezentant legal:

„Perchezițiile au loc la sediul sportiv, la insituție (primărie), precum și la domiciulul a șase persoane. Cazul este în lucru de anul trecut. În acest moment, o parte din persoanele căutate sunt deja la audieri, cealaltă parte urmează să ajungă. Pentru persoanele aduse astăzi, audierile se vor încheia astăzi. Este vorba despre două persoane cercetate pentru cele de mai sus.

Este vorba despre fostul reprezentant al clubului sportiv și actualul reprezentant. Este vorba despre reprezentanții legali. Suspectul principal a fost în perioada 2011-2015 reprezentant legal al clubului”, a declarat Claudia Buradă, purtător de cuvânt IPJ Ilfov.


10:11 Marius Baciu, fost antrenor al Concordiei Chiajna în 2015, susține că nu are ce să-i reproșeze lui Mircea Minea. Baciu spune că primarul Chiajnei a fost foarte implicat în susținerea sportului local:

„Este un hotel pentru sportivi, cu două etaje. Eu cred că intră două echipe. Sau una, nu vreau să greșesc acum. Noi stăteam în cantonament acolo, erau echipe de handbal. Erau numai sportivi. Stăteau copii acolo, echipele de handbal, fotbal…era un lucru extraordinar.

Mircea Minea era foarte implicat la echipă. Până am scăpat de retrogradare, a fost mereu lângă noi. Ne-a motivat… acum nu știu de unde veneau banii. Eu, personal, nu am ce să-i reproșez acestui om. Aveți cuvântul meu de onoare, om ca el în fotbal nu am găsit. Era foarte pasiona, voia să ajute pe toată lumea. Era foarte implicat și la futsal. După aia, echipa de handbal a Stelei nu avea unde să joace. Au jucat în sala de la Chiajna”, a declarat Mircea Baciu la ProSport LIVE,


Polițiștii din Ilfov au descins dis de dimineață, însoțiți de procurori, la Primăria Chiajna și la Clubul Sportiv finanțat de primărie, Concordia, într-un dosar de delapidare, deturnare de fonduri și evaziune fiscală cu un prejudiciu de 35 milioane lei, informează Roxana Vasile, purtător de cuvânt al IPJ Ilfov. Au fost emise șase mandate de percheziții și 11 mandate de aducere. Primarul Mircea Minea ar fi efectuat sponsorizări către Clubul Sportiv Concordia Chiajna fără respectarea procedurilor legale.

Au fost descinderi și la clubul de fotbal, unde există bănuiala că s-au spălat bani. De asemenea, primarul Mircea Minea este suspectat că a dat spre administrare unui apropiat un hotel care se află în proprietatea clubului și prin intermediul acestuia au fost spălați bani, cu ajutorul a două firme fantomă. Edilul Chiajnei este suspectat că în perioada 2011-2015 ar fi făcut mai multe sponsorizări ilegale pentru clubul sportiv, unde este președinte.

Procurorii au ridicat acte de la Primăria Chiajna și s-au făcut percheziții la domiciliul lui Mircea Minea și a mai multor angajați care ar fi implicați în infracțiunile economice anchetate de procurori. În total, au fost emise 11 mandate de aducere.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de la Pro TV
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de…
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Rana groaznică a lui Romario Benzar. Imaginea vă poate afecta emoțional
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Pariul incredibil pus de milionarul român care construieşte un castel în România! „Stăteau ţăranii şi se închinau”
Pariul incredibil pus de milionarul român care construieşte un castel în România! „Stăteau ţăranii şi se închinau”
De la Floreasca, l-au internat la Obregia. Mititelu Jr., mutat la 'Spitalul 9'! Ce au constatat medicii + câte zile îl vor ține la psihiatrie
De la Floreasca, l-au internat la Obregia. Mititelu Jr., mutat la 'Spitalul 9'! Ce au constatat medicii + câte zile…
Ungurii umilesc România. Pregătesc marea lovitură: Putem scrie istorie
Ungurii umilesc România. Pregătesc marea lovitură: Putem scrie istorie
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen