Pepe Moreno următorul ex-stelist?

Redactor:
Eduard Zelgin
Pepe Moreno următorul ex-stelist?
  • Publicat:
  • Actualizat:

După despărțirile de Mendoza și Habibou, un alt nume adus tot în iarnă, Jose Moreno, are șanse din ce în ce mai mici să rămână la Steaua.

Motivul este reprezentat de faptul că nici până acum Independiente și Steaua nu au reușit să ajungă la o înțelegere în privința sumei de transfer.

Dacă clubul sud-american a cerut inițial 1,7 milioane de dolari, roș-albaștrii nu s-au arătat dispuși să plătească mai mult de 1 milion. „Negocierile au început până să se termine campionatul. Le-am trimis oferta noastră. Ei au venit cu o alta, la care încă nu am răspuns pentru că nu avem de ce să ne grăbim. Pepe nu a fost un jucător care să marcheze așa de mult cum ne-am fi dorit. În plus, mai este și extracomunitar“, a explicat Adrian Ilie.

Suma cerută de Independiente se învârte undeva în jurul a 1,5 milioane de dolari.

1,7 milioane de dolari e clauza de cumpărare a lui Pepe

1 milion de dolari a oferit Steaua lui Independiente

1,5 milioane de dolari a fost suma până la care au scăzut argentinienii

200 de mii de euro a plătit Steaua pentru împrumutul lui Pepe pentru șase luni de la Independiente

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași

Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”

S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui

Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…

Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?

Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă

Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie

Ciucă a dat VESTEA CEA MARE pentru milioane de români. Decizia care ar putea fi LUATĂ cât de curând

IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO

Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea

AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO

FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară

11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box

❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗

„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen