Pe timp de criză, Rapid se întărește gratis! „Djordje Ivelja va semna pe 3 sezoane cu noi!”

Directorul general al FC Rapid, Grigore Sichitiu, a declarat că mijlocașul sârb aflat în probe, Djordje Ivelja, va semna un contract valabil trei ani cu gruparea giuleșteană la întoarcerea din turneul din Antalya. "Am vorbit cu antrenorii și mi-au spus că sunt foarte mulțumiți de Ivelja. Băiatul a jucat bine în amicalele de până acum, la antrenamente am înțeles că se pregătește bine, așa că o să-l luăm. Când se întoarce cu lotul din Antalya o să semneze pe trei ani cu Rapid", a afirmat oficialul rapidist pentru MediaFax. Mijlocașul sârb în vârstă de 24 de ani, care a evoluat ultima oară la OFK Belgrad, este liber de contract și va putea fi transferat gratis. FC Rapid așteaptă până la finalul acestei săptămâni un răspuns din partea Federației Austriece de Fotbal sau a clubului SC Rheindorf Altach în ceea ce îl privește pe jucătorul nigerian Olubayo Adefemi. "Adefemi este jucător sub contract cu Rapid și a semnat cu clubul Rheindorf. Noi acum așteptăm răspuns de la federația austriacă sau de la club până la finalul săptămânii. În caz că nu vom primi, o să solicităm FIFA sancționarea clubului austriac și a jucătorului, pentru că altă soluție nu avem", a precizat Grigore Sichitiu.
Pe timp de criză, Rapid se întărește gratis! "Djordje Ivelja va semna pe 3 sezoane cu noi!"

Directorul general al FC Rapid, Grigore Sichitiu, a declarat că mijlocașul sârb aflat în probe, Djordje Ivelja, va semna un contract valabil trei ani cu gruparea giuleșteană la întoarcerea din turneul din Antalya.

"Am vorbit cu antrenorii și mi-au spus că sunt foarte mulțumiți de Ivelja. Băiatul a jucat bine în amicalele de până acum, la antrenamente am înțeles că se pregătește bine, așa că o să-l luăm. Când se întoarce cu lotul din Antalya o să semneze pe trei ani cu Rapid", a afirmat oficialul rapidist pentru MediaFax.

Mijlocașul sârb în vârstă de 24 de ani, care a evoluat ultima oară la OFK Belgrad, este liber de contract și va putea fi transferat gratis. În ultimele trei sezoane petrecute la gruparea belgrădeană nu a reușit să marcheze niciun gol.

FC Rapid așteaptă până la finalul acestei săptămâni un răspuns din partea Federației Austriece de Fotbal sau a clubului SC Rheindorf Altach în ceea ce îl privește pe jucătorul nigerian Olubayo Adefemi. "Adefemi este jucător sub contract cu Rapid și a semnat cu clubul Rheindorf. Noi acum așteptăm răspuns de la federația austriacă sau de la club până la finalul săptămânii. În caz că nu vom primi, o să solicităm FIFA sancționarea clubului austriac și a jucătorului, pentru că altă soluție nu avem", a precizat Grigore Sichitiu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]