Pavel Badea laudă îndepărtarea lui Papură de la Craiova: „Cu el, jucătorii erau blazaţi, Ouzounidis a venit cu o nouă emulaţie” Care a fost marea problemă a Universităţii în acest sezon

Redactor:
Cosmin Staicu
Pavel Badea laudă îndepărtarea lui Papură de la Craiova: „Cu el, jucătorii erau blazaţi, Ouzounidis a venit cu o nouă emulaţie” Care a fost marea problemă a Universităţii în acest sezon
  • Publicat:

Schimbarea de pe banca tehnică a Universităţii Craiova, cu grecul Marinos Ouzounidis în locul lui Cornel Papură, este apreciată de Pavel Badea (53 de ani), directorul clubului de drept public CS Universitatea Craiova. Fostul mijlocaş al Ştiinţei consideră că jucătorii vicecampioanei ajunseseră într-o stare de plafonare cu Cornel Papură la comandă, în schimb antrenorul elen a adus un nou imbold echipei din Bănie.

„Ouzounidis este un antrenor care vine cu o nouă emulaţie. Jucătorii vor să demonstreze că sunt de nivelul primului unsprezece. Marinos Ouzounidis are experienţă şi ca jucător, dar şi ca antrenor, şi este la vârsta ideală pentru marea performanţă. Avem un nou antrenor, cu o nouă viziune, care poate să dea un nou restart. Mulţi dintre jucători erau blazaţi, plafonaţi sau blocaţi în momentul plecării lui Corneliu Papură. Acum arată altceva” a declarat Pavel Badea pentru Gazeta de Sud.

Marea problemă, pierderea lui Koljic

„Bădiţă” crede că ultimele achiziţii ale Universităţii Craiova, Camara şi Fedele, vor aduce un plus de valoare şi că marea problemă a echipei în acest sezon a fost pierderea lui Elvir Koljic. Fostul „optar” al Craiovei îşi păstrează încrederea că Andrei Ivan va fi un jucător important pentru Universitatea şi pentru fotbalul românesc.

„Fedele şi Camara sunt jucători care vin cu plus valoare. Vor ridica gradul de concurenţă pe zona de mijloc şi atac. Cu revenirea lui Koljic va fi clar o concurenţă şi o echipă mult mai competitivă. Revenirea lui Ivan la o formă care să ne dea speranţe este un atu, el este un jucător care are certe calităţi. El a intrat într-un con de umbră, a pierdut acum prin planul în fotbalul românesc, i-a scăzut cota, pentru că jocurile mai puţin reuşite ale lui au dus la rezultatele mai puţin bune ale echipei. Îşi va reveni. Faza ofensivă a fost cea care a suferit în ultimele 10-15 meciuri. Din momentul accidentării lui Koljic golul din echipă nu a fost acoperit de un alt jucător. Asta a fost mare problemă a noastră!”, a spus Pavel Badea.

Clubul de drept public CS Universitatea Craiova, al cărui director este Pavel Badea, este cel care deţine marca „Universitatea Craiova” şi pe care o conferă grupării din Liga I, în virtutea unui contract de asociere încheiat în 2013, în care este inclusă şi municipalitatea craioveană.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce bilețel a primit o șoferiță din România, pe parbrizul mașinii: 'Ești frumoasă, dar..'
Ce bilețel a primit o șoferiță din România, pe parbrizul mașinii: 'Ești frumoasă, dar..'
Lumea tenisului, șocată de decesul lui Konstantin Koltsov, partenerul Arynei Sabalenka
Lumea tenisului, șocată de decesul lui Konstantin Koltsov, partenerul Arynei Sabalenka
Val de reacții după ce Gabriela Cristea și-a filmat soacra „la cratiță”: „Poate înveți măcar de la ea ceva”
Val de reacții după ce Gabriela Cristea și-a filmat soacra „la cratiță”: „Poate înveți măcar de la ea ceva”
Continuă ‘războiul’ între Real Madrid și PSG! Se luptă să obțină semnătura jucătorului considerat ‘viitorul’ Messi
Continuă ‘războiul’ între Real Madrid și PSG! Se luptă să obțină semnătura jucătorului considerat ‘viitorul’ Messi
BREAKING NEWS! Tragedie la Miami! A murit în urmă cu puțin timp! Vestea șocantă primită de Simona Halep!
BREAKING NEWS! Tragedie la Miami! A murit în urmă cu puțin timp! Vestea șocantă primită de Simona Halep!
BANCUL ZILEI. Bulă sună la linia fierbinte și îi răspunde una gemând: Dar ce faci acolo?
BANCUL ZILEI. Bulă sună la linia fierbinte și îi răspunde una gemând: Dar ce faci acolo?
ANM a actualizat prognoza meteo până în 15 aprilie. Pentru săptămâna viitoare, meteorologii anunţă încălzire, dar şi ploi abundente
ANM a actualizat prognoza meteo până în 15 aprilie. Pentru săptămâna viitoare, meteorologii anunţă încălzire, dar şi ploi abundente
Ceva NEMAIVĂZUT se întâmplă în interiorul planetei Jupiter! Astronomii sunt șocați
Ceva NEMAIVĂZUT se întâmplă în interiorul planetei Jupiter! Astronomii sunt șocați
Tânăra acuzată că i-a fost amantă lui Laurenţiu Reghecampf, apariţie electrizantă la piscină. Cât de frumoasă este Florentina
Tânăra acuzată că i-a fost amantă lui Laurenţiu Reghecampf, apariţie electrizantă la piscină. Cât de frumoasă este Florentina
Ce s-a ales de Maria Sharapova. Considerată cândva cea mai frumoasă sportivă din lume, a ajuns acum de nerecunoscut
Ce s-a ales de Maria Sharapova. Considerată cândva cea mai frumoasă sportivă din lume, a ajuns acum de nerecunoscut
Judecătorii au luat DECIZIA. Cutremur fără precedent în DOSARUL CARACAL
Judecătorii au luat DECIZIA. Cutremur fără precedent în DOSARUL CARACAL
"Plângea acolo lângă schit". Primele imagini cu Radu Ayan, copilul de 2 ani găsit după 24 de ore de la…
Vedete din România care s-au luat la trântă cu sticlele și au pierdut lupta! Imagini amețitoare
Vedete din România care s-au luat la trântă cu sticlele și au pierdut lupta! Imagini amețitoare
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Destinul crud al Arynei Sabalenka, al cărei iubit a murit azi-noapte. Și-a pierdut și tatăl, la aceeași vârstă
Destinul crud al Arynei Sabalenka, al cărei iubit a murit azi-noapte. Și-a pierdut și tatăl, la aceeași vârstă
Când joacă Simona Halep cu Badosa la Miami şi pe cine ar putea întâlni în turul doi
Când joacă Simona Halep cu Badosa la Miami şi pe cine ar putea întâlni în turul doi
Cele mai fiabile SUV-uri în 2024. Mașini care țin cu buzunarul - VIDEO
Cele mai fiabile SUV-uri în 2024. Mașini care țin cu buzunarul - VIDEO
Ce jurat a câștigat prima amuletă din sezonul 13 Chefi la cuțite: „Cineva a vrut să mă omoare!”. De ce a intervenit Irina Fodor: „Știe ce are de făcut!”
Ce jurat a câștigat prima amuletă din sezonul 13 Chefi la cuțite: „Cineva a vrut să mă omoare!”. De ce…