Paul Pîrvulescu, semnal de alarmă după ce a văzut la ultimul meci al Universității Craiova: „E crunt!” | VIDEO

Paul Pîrvulescu, semnal de alarmă după ce a văzut la ultimul meci al Universității Craiova: „E crunt!” | VIDEO
  • Publicat:

Paul Pîrvulescu, fundașul stânga în vârstă de 32 de ani al Academicii Clinceni, a susținut o conferință de presă premergătoare meciului cu Universitatea Craiova.

Meciul dintre Academica Clinceni și Universitatea Craiova se va disputa duminică, 14 februarie, de la ora 14:30, pe Stadionul „Ion Comșa” din Călărași, în cadrul etapei cu numărul 23 din Liga 1. Partida va fi transmisă în direct la TV pe Digi Sport, Telekom Sport, Look Sport, dar și în format LIVE TEXT pe ProSport.ro.

În tur, Academica Clinceni a produs surpriza și a învins-o pe Universitatea Craiova, scor 1-0, oltenii venind atunci după o serie foarte bună de șapte victorii în campionat.

Paul Pîrvulescu, înainte de Academica Clinceni – Universitatea Craiova

„Va fi un meci foarte dificil, împotriva unei echipe foarte bune, o echipă de tradiție în fotbalul românesc. Din punctul meu de vedere, e un meci ca toate celelalte, pentru că sunt tot trei puncte puse în joc, pe care sperăm să le obținem în premieră la Călărași.

Probabil lumea se așteaptă să fie un meci echilibrat, pentru că și noi suntem o echipă bună. Suntem de atâtea etape pe un loc de play-off și cu siguranță lumea se așteaptă la un meci frumos. Față de meciul tur, da, s-au schimbat foarte multe lucruri. Ei au schimbat și vreo doi antrenori, dacă nu mă înșel. Așteptăm cu nerăbdare meciul de mâine și sperăm să fie bine pentru noi”, a spus Paul Pîrvulescu, la conferința de presă.

Universitatea Craiova vine după o calificarea în sferturile de finală ale Cupei României, după 1-0 cu FC Botoșani, pe un teren care le-a pus probleme jucătorilor. Paul Pîrvulescu a urmărit acea partidă și a explicat ce înseamnă pentru un fotbalist să joace pe asemenea terenuri la temperaturi așa scăzute.

„Am văzut că au schimbat sistemul. În rest, foarte multe nu am putut să văd, pentru că a fost un teren greu și mi-a fost să îmi dau seama de anumite chestii.

E greu, e chinuitor, dar ce să facem? Asta este situația. Dacă am început campionatul așa devreme trebuie să mergem înainte, ne adaptăm la orice situație. Toate îngheață! Picioarele înghețate, mingea este înghețată, nu știu, e crunt!”, a spus Paul Pîrvulescu.

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
Temu şi Shein, verificate la sânge de ANPC. La ce nereguli sunt atenţi inspectorii
Temu şi Shein, verificate la sânge de ANPC. La ce nereguli sunt atenţi inspectorii
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Ungaria, AJUTOR NESPERAT pentru România. Au dat vestea uriașă chiar astăzi, 23 APRILIE: Avem un plan
Ungaria, AJUTOR NESPERAT pentru România. Au dat vestea uriașă chiar astăzi, 23 APRILIE: Avem un plan
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Halep, încăpățânarea costă: cum plătește Simona prețul după ce l-a ignorat pe Ion Țiriac
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Românii vor să trăiască mai sustenabil, dar le lipseşte infrastructura. Cum se poate implica mediul privat?
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen