Baraj cu probleme! Jucătorul dorit de Gigi Becali la FCSB a leșinat după Concordia Chiajna – Chindia Târgoviște, iar ambulanțele plecaseră de la stadion

Baraj cu probleme! Jucătorul dorit de Gigi Becali la FCSB a leșinat după Concordia Chiajna - Chindia Târgoviște, iar ambulanțele plecaseră de la stadion
  • Publicat:
  • Actualizat:

Paul Iacob, fundașul central în vârstă de 25 de ani al Chindiei Târgoviște, a leșinat la finalul meciului cu Concordia Chiajna.

Partida dintre Concordia Chiajna și Chindia Târgoviște s-a disputat sâmbătă, în cadrul primei manșe a barajului de promovare / menținere în Liga 1, iar ilfovenii au produs surpriza și au învins cu scorul de 2-1.

La finalul acestei întâlniri, au avut loc momente de panică, Paul Iacob fiind cel care le-a dat emoții dâmbovițenilor.

Paul Iacob a leșinat după Concordia Chiajna – Chindia Târgoviște

Potrivit Digi Sport, la zece minute după fluierul de final al întâlnirii de la Chiajna, Paul Iacob a leșinat. Cele două ambulanțe plecaseră de la stadion, astfel că oficialii Chindiei Târgoviște au fost nevoiți să sune la urgențe.

O temperatură de peste 30 de grade Celsius au arătat terometrele la ora meciului, acesta fiind și unul dintre motivele pentru care fotbalistul a cedat.

Sursa citată informează că jucătorul Chindiei a fost foarte amețit și a acuzat dureri de cap. După sosirea ambulanței, medicii au constatat că Paul Iacob avea un puls mult prea mare și avea mâinile și picioarele încleștate.

„I s-a făcut rău imediat după ce s-a terminat meciul, a acuzat şi el căldura. Am sunat la 112, sper că a ajuns Salvarea. Nu știu exact ce s-a întâmplat cu cele două Salvări, că au plecat imediat după meci pentru că elcam după 10 minute a început să aibă ameţeli”, a spus Emil Săndoi, după meci.

„Mă bucur că nu o să se mai permită să joci pe un astfel de teren, nu poți numi fotbal… asta e suprafață de o miuță în curtea școlii, nu îmi mai simțeam tălpile din minutul 10, îți ardeau talpile”, a spus Daniel Florea, căpitanul Chindiei Târgoviște, după meci.

Andreea Visu / Autor
Pasiunea pentru fotbal este o moștenire de familie, astfel că drumul către jurnalismul sportiv a venit natural. A intrat în presă în anul 2016, la IlfovSport. A început să scrie despre ligile inferioare și ușor-ușor a promovat la Revista IlfovSport, denumită ulterior 100% Sport. A lucrat ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Solistul celebru care s-a VINDECAT de cancer! A fost la un pas de moarte, dar acum răsuflă ușurat: 'A tăiat acea bucată de intestin'
Solistul celebru care s-a VINDECAT de cancer! A fost la un pas de moarte, dar acum răsuflă ușurat: 'A tăiat…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Ion Iliescu e VINOVAT: Se face dreptate pentru această rușine națională
Ion Iliescu e VINOVAT: Se face dreptate pentru această rușine națională
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele