Paul Anton a explicat de ce a rămas la Dinamo deși a avut ofertă tentantă din Turcia. „Sunt concentrat în fiecare zi aici”

Redactor:
Sorin Barbu
Paul Anton a explicat de ce a rămas la Dinamo deși a avut ofertă tentantă din Turcia. „Sunt concentrat în fiecare zi aici”
  • Publicat:

Fanii lui Dinamo au trăit ore tensionate. Paul Anton a negociat cu turcii de la Erzurumspor, iar șefii au confirmat că jucătorul ar putea pleca. Până la urmă, fotbalistul a decis să rămână în „Ștefan cel Mare” și a explicat ce l-a determinat să ia această decizie.

Paul Anton este unul dintre jucătorii lui Dinamo care nu duce lipsă de oferte. L-au vrut CFR Cluj și Erzurumspor, dar până la urmă a decis să rămână în „Ștefan cel Mare”. Negocierile cu formația din Turcia au fost foarte avansate, aflată pe penultimul loc în prima ligă, au confirmat această informație chiar conducătorii dinamoviști. Până la urmă, Anton a decis să rămână la Dinamo, cel puțin până la finalul campionatului.

„Am contract cu Dinamo și-l respect. Voi munci ca si până acum, sunt concentrat la fiecare zi aici, vrem să obținem rezultate cât mai bune. Nu este acum momentul promisiunilor, ci al faptelor. Doamne ajută să fim sănătoși, și la echipă, și acasă, toată lumea!”, a declarat Paul Anton pentru Gsp.

Paul Anton a jucat în acest campionat 13 partide. A marcat trei goluri și a oferit și o pasă decisivă.

Dinamo, fără Fabbrini și Răuță în partida cu UTA

Dinamoviștii au moral bun înaintea partidei cu UTA, după ce au câștigat duelul cu Gaz Metan Mediaș. Echipa va pleca până la Timișoara cu avionul și va continua drumul până la Arad cu autocarul. Jerry Gane nu va putea conta la partida de duminică pe Diego Fabbrini și Alexandru Răuță.

„Victoria cu Gaz Metan a readus încrederea în vestiarul nostru. Chiar dacă a primit gol în primele minute, echipa a reacționat pozitiv și a reușit să întoarcă rezultatul până la pauză pe un teren complicat. Sper să ne impunem în această deplasare la Arad așa cum UTA a câștigat în tur.

Îmi doresc să avem continuitate în rezultate. Probleme de lot? Vor lipsi doi jucători importanți, Fabbrini și Răuță, ambii suspendați, plus Blejdea, accidentat”, a declarat Jerry Gane pentru pagina de Facebook a clubului Dinamo.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut mașina”
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut…
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros 1 aprilie din ultimii ani
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros…
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Un milionar român a răbufnit şi a anunţat că e gata să facă un gest extrem: Asta nu înseamnă că nu îmi iubesc ţara!
Un milionar român a răbufnit şi a anunţat că e gata să facă un gest extrem: Asta nu înseamnă că…
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Ies la iveală noi detalii despre Mirel. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate:
Ies la iveală noi detalii despre Mirel. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate: "Era foarte obsesiv, de o gelozie ieșită din…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Motivul inedit pentru care Volkswagen modifică logo-ul bine-cunosut - VIDEO
Motivul inedit pentru care Volkswagen modifică logo-ul bine-cunosut - VIDEO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup