Patru observații după primul meci amical sub comanda lui Teja: „lesă defensivă” pentru Matei și Stoian, schimbare a sistemului și găurile din defensivă

Primul dintre cele trei amicale pe care FCSB le va disputa în Spania, în cantonamentul iernii, a fost încheiat la egalitate. Elevii lui Mihai Teja au reușit doar un 0-0 în fața elvețienilor de la FC Luzern la capătul unei partide în care noul antrenor a încercat mai multe modificări. Teja a schimbat de două ori sistemul de joc, testând astfel și posibilitatea ca jucătorii vicecampioanei să evolueze într-o formulă diferită față de 4-2-3-1, dar a surprins folosind noii jucători transferați pe posturi diferite față de ceea ce au jucat aceștia până acum.
Patru observații după primul meci amical sub comanda lui Teja: "lesă defensivă" pentru Matei și Stoian, schimbare a sistemului și găurile din defensivă

Primul dintre cele trei amicale pe care FCSB le va disputa în Spania, în cantonamentul iernii, a fost încheiat la egalitate. Elevii lui Mihai Teja au reușit doar un 0-0 în fața elvețienilor de la FC Luzern la capătul unei partide în care noul antrenor a încercat mai multe modificări. Teja a schimbat de două ori sistemul de joc, testând astfel și posibilitatea ca jucătorii vicecampioanei să evolueze într-o formulă diferită față de 4-2-3-1, dar a surprins folosind noii jucători transferați pe posturi diferite față de ceea ce au jucat aceștia până acum.

1. Matei și Stoian, lesă defensivă

Cu toate că Florentin Matei este recomandat drept un mijlocaș creativ, fotbalistul a jucat primul lui meci de la revenirea la FCSB pe o poziție cu sarcini defensive. De altfel, noul post i-a creat o sumedenie de probleme lui Matei, lipsa acestuia de obișnuință provocând reacții dese din partea lui Teja. Pe durata celor 42 de minute în care a rezistat pe teren, până să se accidenteze, Florentin Matei a fost certat în permanență de antrenor. „Pune presiune!”, „Coboară cu ei!”, „Matei, e minge pierdută, coboară!” sau „Matei, când e mingea la portar coboară să primești!” i-a strigat Teja fotbalistului său. Nici Stoian nu a jucat atât de avansat pe cât se așteptau fanii FCSB-ului. Recomandat drept un fotbalist de treime adversă, Stoian a fost folosit mijlocaș central în linie cu Zlatinski. Stoian a început bine din minutul 46 și s-a remarcat prin pasele lungi și exacte către fotbaliștii din ofensivă.

2. Din 4-1-4-1 în 4-2-3-1

Teja a început partida într-un sistem prin care a arătat că vrea să facă tranziția către 4-3-3-ul mult discutat de Gigi Becali. Noul antrenor al vicecampioanei l-a păstrat pe Nedelcu în fața apărării, l-a trimis pe Rusescu vârf și a plasat o linie de patru mijlocași în spatele acestuia: Man, Matei, Tănase și Coman. În repriza a doua, Teja a modificat în 4-2-3-1, cu Stoian și Zlatinski în fața apărării, și cu Jakolis, Moruțan și Tănase (Coman) în spatele vârfului Gnohere.

3. Portarul nu mai degajează lung, se caută noul Sânmărtean

Încă o dovadă a faptului că Mihai Teja este adeptul unui stil de joc fluid, bazat pe combinații și pe pase, este felul în care FCSB a încercat să inițieze fazele ofensive contra echipei din Elveția. Indiferent de numele portarului, Bălgrădean sau Andrei Vlad, vicecampioana Ligii 1 Betano a inițiat atacurile cu mingea pe jos, prin pasă scurtă de la portar fie la un fundaș, fie la mijlocașul central venit între fundași pentru a primi balonul. Aici poate fi explicația folosirii celor doi nou-veniți, Matei și Stoian, pe posturi mai defensive decât sunt obișnuiți. Unul dintre aceștia poate avea un rol asemănător celui pe care l-au mai avut la FCSB, în mandatul lui Laurențiu Reghecampf, Nicușor Stanciu și Lucian Sânmărtean.

4. Apărarea, tot fără soluții în centru și pe dreapta

Fără să fie o noutate, lipsa de soluții din defensiva echipei finanțate de Gigi Becali a fost evidentă și în acest amical. Startul i-a permis lui Teja să uzeze cea mai bună variantă pe care o are la dispoziție, Benzar, Bălașa, Planic, Morais, însă orice schimbare pricinuită de accidentări sau suspendări îi dă planurile peste cap antrenorului. Benzar și Planic nu au mai jucat în partea a doua, iar înlocuitorii lor au fost improvizații pe posturi: Roman pe dreapta și Filip în centru. În cazul în care FCSB va eșua în încercare de a-l aduce pe Iulian Cristea de la Gaz Metan încă din această iarnă, Teja se va confrunta cu probleme serioase în acest compartiment.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
A șters WhatsApp și a provocat un scandal de UN MILION de euro! Ce s-a întâmplat la o companie din România
Mediafax
Nepotul fostului interlop Adrian Mogoș a murit la doar 6 ani! Familia a sperat la o minune până în ultima clipă 🥲
Cancan.ro
Rețeaua care leagă Baza Kogălniceanu de zborul la Mykonos
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Salma Hayek, apariție incendiară la 60 de ani. Fotografia nud care a făcut senzație pe Instagram. „Sunt recunoscătoare”
Ce se întâmplă, doctore?
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
Fenomen astronomic extrem, nemaivăzut până acum!
Descopera.ro
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Muzica la volan: piesa din 2017 care crește riscul de accidente
Promotor.ro
ATENȚIE la bancnota de 50 de euro de pe PARBRIZ! Noua metodă prin care ȘOFERII sunt jefuiți în parcări
Mediafax Italia
Un nou marcaj pe șosele! Ce înseamnă CERCURILE ALBE și ce trebuie să facă șoferii din Spania
Mediafax Spania