Patronul FC Botoșani e în culmea fericirii după ce clubul său a obținut accederea în play-off. „Promit spectacol și cupe europene. Avem nevoie de stadion”

Autor: Răzvan Sauciuc Publicat: 19 Feb. 2020, 10:53 Liga 1
Patronul FC Botoșani e în culmea fericirii după ce clubul său a obținut accederea în play-off. „Promit spectacol și cupe europene. Avem nevoie de stadion”

FC Botoșani s-a calificat în premieră în play-off-ul Ligii 1 cu o etapă înainte de finalul sezonului regulat, după victoria din deplasarea de la Sfântu Gheorghe, 1-0 cu Sepsi OSK, iar patronul clubului moldovean face promisiuni. Valeriu Iftime este convins că echipa antrenată de Marius Croitoru poate ajunge din nou în cupele europene, așa cum a reușit în 2015, când a eliminat Tskhinvali (1-1 și 3-1), însă a pierdut cu Legia Varșovia (0-1, 0-3).

Valeriu Iftime este convins că FC Botoșani va avea evoluții foarte bune în play-off și spune că poate termina sezonul pe unul din primele patru locuri ale Ligii 1.

”Vreau cupele europene. Nici nu mă gândesc. Pot ajunge pe locul 4. Promit spectacol și cupe europene. Avem nevoie de stadion. Vor veni la noi echipe străine. Nu vorbesc prostii, știu ce spun. Echipa noastră poate mai mult”, a spus Valeriu Iftime.

În ultimul meci din sezonul regulat, FC Botoșani o întâlnește acasă pe Poli Iași, în timp ce pentru ultimele două locuri care asigură menținerea în play-off se vor lupta Astra, Gaz Metan și Viitorul.

Iftime: ”Sunt super fericit. E cea mai mare performanță a fotbalului botoșănean”

Patronul FC Botoșani e în culmea fericirii după ce echipa antrenată de Marius Croitoru a reușit să acceadă între cele mai bune șase echipe din Liga 1 în acest sezon. Iftime n-a fost prezent la meciul de la Sfântu Gheorghe din cauza emoțiilor.

”Am avut prea mari emoții și nu m-am dus la meci. Am plecat în Germania. Așa echipă nu am avut niciodată. Eu știu ce e în club și nu sunt nebun să vă spun. Stăm foarte bine. Sunt super fericit. E cea mai mare performanță a fotbalului botoșănean. În cupele europene am ajuns de pe locul 8, a fost o conjunctură. Bravo lor. Mă bucur tare mult că vom produce fotbal acasă. În seara asta nu am jucat spectaculos, dar cred că au fost foarte mari emoții. Există primă de play-off pentru fiecare. Toate astea sunt puse la punct”, a spus Valeriu Iftime.

Autor: Răzvan Sauciuc Publicat: 19 Feb. 2020, 10:53 Liga 1
Pe aceeași temă
Apocalipsa după COVID-19. Experții au făcut anunțul:
Apocalipsa după COVID-19. Experții au făcut anunțul: "“Va veni al doilea val mult mai agresiv. Coronavirus suferă ...
Medic român din SUA, despre pandemie: „În România, tsunamiul încă n-a atins ţărmul, dar vine cu siguranţă“
Medic român din SUA, despre pandemie: „În România, tsunamiul încă n-a atins ţărmul, dar vine cu siguranţă“
De ce ”a minţit intenţionat” guvernul francez că măştile de protecţie nu ajută la nimic. ”Am fost luaţi de proşti!”
De ce ”a minţit intenţionat” guvernul francez că măştile de protecţie nu ajută la nimic. ”Am fost luaţi de proşti!”
„Trebuie să se pună la punct la capitolul ăsta!” Sfaturile unui fost campion al României pentru Ianis Hagi! Ce trebuie să facă fiul „Regelui”
„Trebuie să se pună la punct la capitolul ăsta!” Sfaturile unui fost campion al României pentru Ianis Hagi! Ce trebuie ...
Ce poţi păţi dacă lucrezi de acasă
Ce poţi păţi dacă lucrezi de acasă
Ai și tu acest semn pe braț? Te-ar putea feri de coronavirus
Ai și tu acest semn pe braț? Te-ar putea feri de coronavirus
Topul divelor din România surprinse cu zonele intime la vedere! Imagini demne de filme pentru adulți
Topul divelor din România surprinse cu zonele intime la vedere! Imagini demne de filme pentru adulți
Doctoriţa care l-a sfidat pe Putin şi a dat alarma despre coronavirus, arestată. „Am leşinat şi m-am trezit în închisoare“
Doctoriţa care l-a sfidat pe Putin şi a dat alarma despre coronavirus, arestată. „Am leşinat şi m-am trezit în închisoare“
Toate planurile au fost date peste cap. Criza care vine din China
Toate planurile au fost date peste cap. Criza care vine din China
IMAGINI ŞOCANTE ţinute la secret de Pentagon timp de 3 ani. Este dovada unei civilizaţii EXTRATERESTRE cu o tehnologie super avansată? - VIDEO
IMAGINI ŞOCANTE ţinute la secret de Pentagon timp de 3 ani. Este dovada unei civilizaţii EXTRATERESTRE cu o tehnologie ...
Celebrităţi testate pozitiv cu noul coronavirus
Celebrităţi testate pozitiv cu noul coronavirus
Cuplul din artele marţiale, imagini incredibile din izolarea la domiciliu
Cuplul din artele marţiale, imagini incredibile din izolarea la domiciliu
BOMBA ZILEI: Ea e consiliera personală a lui Nelu Tătaru, la doar 26 de ani. Ce salariu a trecut în declarația de avere
BOMBA ZILEI: Ea e consiliera personală a lui Nelu Tătaru, la doar 26 de ani. Ce salariu a trecut în declarația de avere
Tânăra atrăgătoare din biroul ministrului Nelu Tătaru. Ioana este... Wow!
Tânăra atrăgătoare din biroul ministrului Nelu Tătaru. Ioana este... Wow!
Situaţia unică în lume care se întâmplă în România cu bolnavii de coronavirus
Situaţia unică în lume care se întâmplă în România cu bolnavii de coronavirus
Și-a luat un BMW M5 nou-nouț, dar l-a făcut praf imediat ce a ieșit pe poarta dealerului. Cum s-a întâmplat totul
Și-a luat un BMW M5 nou-nouț, dar l-a făcut praf imediat ce a ieșit pe poarta dealerului. Cum s-a întâmplat totul
Toaleta inteligentă cu recunoaștere dorsală a fost inventată la Universitatea Stanford
Toaleta inteligentă cu recunoaștere dorsală a fost inventată la Universitatea Stanford
O gaură de dimensiuni record a apărut în stratul de ozon deasupra Arcticii
O gaură de dimensiuni record a apărut în stratul de ozon deasupra Arcticii
Ordonanța militară nr. 8 din 8 aprilie 2020 – Noi măsuri impuse de Marcel Velea
Ordonanța militară nr. 8 din 8 aprilie 2020 – Noi măsuri impuse de Marcel Velea
Avertisment cumplit!  Cunoscut virusolog: „Va veni al doilea val mult mai agresiv. Coronavirus suferă mutații rapid!”
Avertisment cumplit! Cunoscut virusolog: „Va veni al doilea val mult mai agresiv. Coronavirus suferă mutații rapid!”
Despartire SOC in showbiz: si-au spus din nou ADIO, la 3 luni de cand se impacasera! Cei doi nu au rezistat prea mult impreuna
Despartire SOC in showbiz: si-au spus din nou ADIO, la 3 luni de cand se impacasera! Cei doi nu au rezistat prea mult impreuna
Doliu imens in lumea MODEI! A murit dupa ce a fost infectat cu CORONAVIRUS. O lume intreaga il plange acum. Ce s-a intamplat cu designerul in doar cateva zile
Doliu imens in lumea MODEI! A murit dupa ce a fost infectat cu CORONAVIRUS. O lume intreaga il plange acum. Ce s-a intamplat ...
Singura țară din lume fară coronavirus. Cum au reușit
Singura țară din lume fară coronavirus. Cum au reușit
FOTO. Loredana Chivu, fără jenă și în autoizolare! Imagini incendiare: și-a arătat bustul generos
FOTO. Loredana Chivu, fără jenă și în autoizolare! Imagini incendiare: și-a arătat bustul generos
FOTO. Imagini hot: Vica nu știe ce este frica! La 44 de ani arată așa și transmite un mesaj fără perdea împotriva coronavirus
FOTO. Imagini hot: Vica nu știe ce este frica! La 44 de ani arată așa și transmite un mesaj fără perdea împotriva ...
Legătura dintre coronavirus şi consumul excesiv de alcool
Legătura dintre coronavirus şi consumul excesiv de alcool
Cum arată o Dacia Duster după un impact frontal cu un Touareg. E ca nouă, Boss!
Cum arată o Dacia Duster după un impact frontal cu un Touareg. E ca nouă, Boss!